Românul acuzat că a spionat în favoarea Rusiei, condamnat la ÎNCHISOARE pentru TRĂDARE
Alexandru Pişcan, acuzat de DIICOT că a trimis la Ambasada Rusiei de la Bucureşti imagini cu obiective militare româneşti sau aparţinând NATO, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani şi şase luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trădate, în formă continuată.
Bărbatul a fost arestat preventiv în luna mai, măsura fiind prelungită ulterior de mai multe ori.
DIICOT susţine că, începând cu anul 2022, Alexandru Pişcan a procedat la supravegherea unor obiective militare româneşti sau aparţinând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informaţii cu caracter militar şi efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă şi deplasarea personalului în zona de graniţă cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomaţi din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.
Potrivit Codului penal, infracţiunea de trădare se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, însă Alexandru Pişcan a beneficiat de o pedeapsă redusă după ce şi-a recunoscut vinovăţia în timpul procesului.
Conform presei locale din judeţul Prahova, Alexandru Pişcan şi-a anunţat în luna martie intenţia de a candida pentru funcţia de primar al municipiului Ploieşti.