MENIU

România, vizată: "UE să sancţioneze statele ce nu respectă cotele pentru refugiaţi"

Uniunea Europeană trebuie să iniţieze proceduri de sancţionare a ţărilor care nu respectă cotele de distribuire a refugiaţilor, solicită un membru al Guvernului Italiei după întrevederea premierului Matteo Renzi cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

"Nu a existat o distribuire suficientă a imigranţilor extracomunitari la nivelul ţărilor europene. Este evaluarea mea: cred că sunt întrunite condiţiile pentru iniţierea procedurilor de sancţionare a ţărilor care nu îşi respectă obligaţiile", a declarat Sandro Gozi, subsecretar de stat la Biroul premierului Matteo Renzi responsabil de Afaceri Europene.

"Nu trebuie să existe o Europă cu două viteze. Sunt în curs întâlniri pentru pregătirea summitului de la Bratislava. Ieri, la Ventotene (...), liderii ţărilor care sunt membre istorice ale Uniunii Europene au discutat despre viitorul Europei. Avem trei lideri care îşi asumă responsabilităţi într-un moment special", a adăugat Sandro Gozi, citat de cotidianul Il Mattino.

"În prezent, Europa este foarte diferenţiată: în privinţa monedei, în materie de imigraţie şi privind participarea la Spaţiul Schengen. Matteo Renzi, Angela Merkel şi Francois Hollande pledează pentru o logică a incluziunii: toţi cei care vor trebuie să participe la relansarea Uniunii Europene, dar, în acelaşi timp, cine nu vrea ori nu îşi poate asuma aceleaşi responsabilităţi măcar nu poate bloca reformele", a argumentat Sandro Gozi, citat de Mediafax.