România susține acordul nuclear cu Iranul, după retragerea SUA
Șeful diplomației române susține menținerea acordului nuclear cu Iranul și o poziție solidară a UE în acest dosar.
”Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a avut astăzi, 7 iunie 2018, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Islamice Iran la București, Hamid Moayyer.
În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali au avut un schimb de vederi asupra stadiului relațiilor româno-iraniene, cu precădere în plan politic și economic. A fost evidențiată, de asemenea, contribuţia pe care diplomaţia parlamentară o poate aduce la extinderea şi diversificarea relaţiilor dintre cele două ţări.
Dialogul a permis, de asemenea, abordarea celor mai recente evoluții din regiunea Orientului Mijlociu, privite mai ales din perspectiva retragerii Statelor Unite ale Americii din Planul Comun şi Cuprinzător de Acțiune (JCPOA). Cei doi oficiali au reiterat sprijinul pentru menținerea Acordului și necesitatea continuării implementării depline a acestuia de către Iran. De asemenea, ministrul afacerilor externe s-a exprimat în favoarea menținerii poziției solidare a UE în acest dosar.
Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a reiterat importanța cheie a dialogului cu SUA în vederea identificării unei soluții durabile a dosarului iranian, prilej cu care a arătat că România va susţine continuarea eforturilor diplomatice, inclusiv a dialogului E3 (Marea Britanie, Franţa şi Germania) şi SUA, în vederea unui progres real şi a unei soluţionări viabile și cuprinzătoare a dosarului iranian”, precizează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.