MENIU

România, fără ambasador american? Ce înseamnă pentru Hans Klemm ordinul dat de Donald Trump

Donald Trump le-a cerut tuturor ambasadorilor americani "numiţi politic" să demisioneze înainte de inaugurarea sa din 20 ianuarie. Decizia, relatată de presa americană, a avut un ecou puternic în România postelectorală. Va pleca Hans Klemm din funcţie, lăsând din nou reprezentanţa diplomatică a Statelor Unite la Bucureşti fără ambasador pentru o perioadă nedeterminată?

Câteva explicaţii esenţiale au venit de la purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

„Toate numirile politice din Administraţia Obama au primit ordin să demisioneze până pe 7 decembrie, urmând ca demisia să intre în vigoare de pe 20 ianuarie. Este ceva normal. Aceasta este practica. Când eşti o numire politică în această Administraţie sau în oricare alta nu ai nicio aşteptare că rămâi în funcţie după inaugurare noii Administraţii”, a declarat John Kirby într-o conferinţă de presă.

Aşadar, mulţi dintre ambasadorii americani sunt cu demisia pe masă de pe opt noiembrie, ziua când Donald Trump a învins-o pe Hillary Clinton. Dar ce înseamnă numire politică, din moment ce toţi ambasadorii au fost, în ultimii opt ani, nominalizaţi de preşedintele Obama? Potrivit lui Kirby, peste 70% din misiunile de peste hotare ale americanilor sunt conduse de diplomaţi de carieră. Restul de 30% sunt numiri strict politice. Acest raport este însă subiectiv. Aşa îl vede administraţia Obama şi nu este deloc neapărat ca Donald Trump să-l respecte.

„Viitoare Administraţie va lua şi ea decizii despre personalul ambasadelor şi posturi. (Echipa lui Donald Trump) va face o analiză pentru a stabili dacă raportul 70% - 30% este ceea ce îşi doreşte şi cum va umple posturile. Nu pot vorbi în numele ei”, a mai spus purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane.

CV-ul şi cariera lui Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti, arată că el intră în categoria celor 70%. Adică în cea a „diplomaţilor de carieră”, nu în cea a „numirilor politice”.

Plecarea sa este, prin urmare, improbabilă. Însă decizia finală le aparţine strict lui Donald Trump şi Administraţiei sale. Ei fac regulile şi stabilesc noile criterii. Inclusiv în diplomaţie.

În acelaşi timp, decizia lui Trump privind ambasadorii pare să vizeze, mai degrabă, capitalele mari precum Londra, Paris, Seul şi Tel Aviv. Locurile unde republicanul va vrea cu insistenţă să-şi numească oameni fideli lui şi viziunii sale despre lume. De aceasta din urmă, şi de planurile lui Trump pentru Europa de Est, vor depinde şi multe dintre elementele relaţiei României cu Statele Unite. Inclusiv funcţia lui Hans Klemm.