MENIU

Românca ucisă la Florenţa va fi înmormântată în Italia

<p>Rom&acirc;nca ucisă la Florenţa va fi &icirc;nmorm&acirc;ntată &icirc;n Italia&nbsp;</p>

Românca în vârstă de 26 de ani torturată şi ucisă în oraşul italian Florenţa va fi înmormântată în sudul Italiei, după cum a cerut familia acesteia, care beneficiază de asistenţa ambasadei României, relatează agenţia ANSA.

Autorităţile italiene au stabilit că românca poate fi înmormântată în regiunea Campania, unde locuiesc mama şi sora victimei, precizează agenţia ANSA.

Mama româncei a luat legătura cu autorităţile din Florenţa şi urmează să preia sicriul cu corpul neînsufleţit al româncei.

"Vom organiza o ceremonie funebră în Florenţa, iar autorităţile vor suporta cheltuielile", a declarat joi chestorul-şef al oraşului, Raffaele Micillo, după o întrevedere cu consulul general al României. "În cursul întâlnirii, am vorbit despre problema ajutării familiei acestei tinere. (...) Din raţiuni umanitare, comunitatea florentină intenţionează să arate solidaritate cu această fată, cu familia ei şi cu întreaga comunitate a imigranţilor români", a explicat Rafaele Micillo.
Dorina (51 de ani), mama româncei, a cerut ca înmormântarea să aibă loc în Italia, în localitatea Montesarchio (regiunea Campania, sud).

Caritas - o fundaţie filantropică - a anunţat disponibilitatea de a suporta cheltuielile înmormântării româncei.
Autopsia a stabilit că românca Andreea Cristina Zamfir, în vârstă de 26 de ani, a murit din cauza unei hemoragii interne care a fost provocată de actele de tortură la care a fost supusă.

Cadavrul Andreei Cristina Zamfir (26 de ani, originară din Hunedoara) a fost găsit "crucificat", luni dimineaţă, la periferia oraşului Florenţa, victima prezentând urme de tortură. Ipoteza analizată de anchetatori este cea a unui criminal în serie, a unui maniac. Potrivit ziarului La Repubblica, Andrea Cristina Zamfir se prostitua în zona oraşului Florenţa fără a fi "protejată" de vreo grupare de proxenetism. Din această cauză, anchetatorilor le este greu să stabilească locul în care românca a fost abordată de clientul care a omorât-o.

În trecut, românca ar fi avut probleme cu drogurile, dar nu a fost condamnată niciodată pentru infracţiuni de acest tip. Românca a fost cercetată la un moment dat pentru delicte referitoare la imigraţie. Investigatorii italieni au stabilit că ucigaşul în serie căruia i-a căzut victimă Andreea Cristina Zamfir are înclinaţii sado-maso şi disfuncţii sexuale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. După ce declaraţia unei femei care a scăpat cu viaţă, anul trecut, a fost coroborată cu raportul experţilor, s-a ajuns la concluzia că ucigaşul este un italian cu tenul deschis şi chelie, care are vârsta de aproximativ 50-60 de ani. Surse citate de agenţia Adnkronos au declarat că românca ucisă se prostitua la periferia oraşului Florenţa, unde locuia de cinci ani. Ea s-a născut la Hunedoara şi, înainte de a pleca în Italia, a locuit în Drobeta-Turnu Severin.

Autorităţile italiene au interogat doi suspecţi în cazul crimei, cei doi fiind implicaţi în cazuri similare petrecute în urmă cu câţiva ani. A fost dat în căutare un vehicul autoutilitar de culoare albă care ar fi fost văzut în momentul crimei.
"Nu vreau să jignesc animalele cu această comparaţie, dar autorul acestei crime este o bestie", a declarat Raffaele Micillo, chestorul-şef din Florenţa.