MENIU

Româncă de 30 de ani, moartă după ce a căzut într-o prăpastie adâncă de peste 100 m, în Italia - Gestul care a șocat

Româncă de 30 de ani, moartă după ce a căzut într-o prăpastie adâncă de peste 100 m / Foto: Arhivă

Corpul unei femei de naționalitatea română a fost găsit fără viață pe un munte din Italia, într-o prăpastie adâncă de peste 100 de metri, în seara zilei de marți, 7 iunie.

Tânăra în vârstă de 30 de ani locuia în orașul italian Torino și a fost dată dispărută de mama ei în cursul zilei de luni, 6 iunie, informează ziare.com, citând La Repubblica.

Colegii de serviciu au luat legătura cu mama fetei și au anunțat-o că aceasta nu s-a prezentat la muncă luni.

Mama Ecaterinei a alertat carabinierii cu privire la dispariția fiicei sale, iar forțele de ordine au început să o caute.

Mașina tinerei a fost găsită parcată în piața din Colle dei Nivolet, o trecătoare alpină situată la 2.641 de metri altitudine, în Parcul Național Gran Paradiso.

Trupul neînsuflețit al tinerei de 30 de ani a fost găsit într-o râpă adâncă de peste 100 de metri, sub vârful muntos Gran Vaudala, în localitea Ceresole Reale.

Ecaterina ar fi plecat într-o excursie pe munte de una singură, în cursul zilei de duminică, și odată ajunsă pe vârful Gran Vaudala, situat la 3.272 de metri, se presupune că a suferit un accident și a căzut într-o prăpastie, potrivit primelor informații.