Robert de Niro, tată pentru a șaptea oară, la 79 de ani - Momentul în care actorul a dezvăluit că mai are un copil - VIDEO
Actorul american Robert De Niro a devenit tată pentru a şaptea oară, la vârsta de 79 de ani.
Celebrul actor american Robert de Niro a dezvăluit naşterea celui de-al șaptelea copil al său într-un interviu pentru ET Canada, iar impresarul său a confirmat.
Între cel mai mare copil al lui Robert de Niro, Drena De Niro, şi cel mai mic, sunt 51 de ani. De Niro are, de asemenea, și patru nepoţi.
El a dezvăluit că este proaspăt tată al celui de-al șaptelea copil al său într-un interviu în direct într-o emisiune de divertisment la televiziunea canadiană - ET Canada, luni seară.
„Ştiu că aveți şase copii”, a spus jurnalista, care a fost imediat corectată de Robert de Niro: „Şapte, de fapt. Tocmai s-a mai născut un copil al meu”.
Întrebat dacă este un tată „cool” sau are parte de momente care-l deranjează în relația cu copii săi, de Niro a mai spus în cadrul interviului pentru ET Canada că el crede „că trebuie să fie iubitor cu copiii săi”, chiar dacă uneori e necesar „să fie sever în privinţa unor lucruri”.
Cunoscutul actor american spune că nu se consideră un tată „cool” și că este „bine așa”.
„Copiii mei nu sunt de acord cu mine uneori dar sunt respectuoși. Fiica mea, are 11 ani, mă mai necăjește uneori și mă cert cu ea. O ador, dar... Iar, acum, cu cel mai tânăr copil al meu vor urma și mai multe. Dar asta este”, a mărturisit de Niro.
„Adică, nu există nicio cale de a scăpa de asta cu copiii. Nu-mi place să fiu nevoit să impun reguli şi chestii de genul ăsta. Dar, uneori, nu ai de ales. Şi orice părinte, cred, ar spune acelaşi lucru. Întotdeauna vrei să faci ceea ce este corect pentru copii şi să le oferi încredere chiar dacă nu ești sigur că ei spun adevărul, dar uneori nu poţi”, a mai spus actorul Robert de Niro.
Robert de Niro a fost căsătorit de două ori. Are doi copii - Drena, 51 de ani și Raphael, 46 de ani - cu prima sa soție, actrița și cântăreața Diahnne Abbott, și doi copii - Elliot, 25 de ani și Helen, 11 ani - cu fosta soție, Grace Hightower. De asemenea, el este tatăl gemenilor Aaron și Julian, în vârstă de 27 de ani, pe care îi are cu fosta sa iubită, modelul Toukie Smith.
Deși nu se știe încă cine este mama celui de-al șaptelea copil al lui de Niro, notează presa, legendarul actor a fost surprins în luna martie, cu iubita lui însărcinată, Tiffany Chen, de 64 de ani, cunoscută adeptă a stilului de viață sănătos, care a practicat mai multe sporturi, fiind un cunoscut instructor de arte marțiale - de Tai Chi. Ea a făcut de la 5 ani balet, înot, gimnastică, apoi patinaj artistic, unde la 11 ani a câștigat mai multe medalii de aur.