MENIU

Rivali geopolitici, parteneri comerciali. Vizita lui Trump în China aduce acorduri de 9 miliarde $

Aproape 20 de acorduri comerciale, în valoare totală de 9 miliarde de dolari, au fost semnate miercuri la Beijing între companii chineze și americane, în prima zi a vizitei în China a președintelui american Donald Trump, transmit AFP și DPA, citate de Agerpres.

Cele 19 acorduri, semnate în prezența vicepremierului chinez Wang Yang și a secretarului american pentru comerț, Wilbur Ross, vizează domenii precum bioștiințe, aviație și producția de bunuri, conform China News.

Cu ocazia ceremoniei de semnare, vicepremierul Wang a calificat aceste acorduri drept 'o încălzire' înaintea summitului chino-american de joi, în cursul căruia președinții Xi Jinping și Donald Trump vor asista la semnarea altor contracte, în domenii cum sunt gazul sau soia.

'Răspunsul la dezechilibrul comercial cu China se află în centrul discuțiilor între președintele Trump și președintele Xi. Ajungerea la un tratament echitabil și reciproc pentru companii este un obiectiv comun', a declarat, la rândul său, Wilbur Ross.

Alături de programul nuclear nord-coreean, relațiile comerciale bilaterale constituie al doilea dosar 'greu' al primei vizite în China a președintelui Trump, care în campania electorală a acuzat Beijingul că 'a furat' milioane de locuri de muncă din Statele Unite.

În timp ce avionul prezidențial american ateriza miercuri la Beijing, serviciile vamale chineze anunțau un excedent comercial de 223 miliarde de dolari cu SUA în primele zece luni ale anului, în creștere cu 8% față de perioada similară din 2016.

Mai multe articole despre:
SUA China Donald Trump