MENIU

Revoltă în Marea Britanie. Britanicii se mobilizează împotriva supendării parlamentului

O petiţie contra supendării parlamentului, măsură decisă miercuri de premierul britanic Boris Johnson, a depăşit un milion de semnături ale cetățenilor îngrijorați. În paralel, mai multe proteste au avut loc la Londra și în alte orașe, în vreme ce parlamentarii, în special cei ai opoziției, au criticat dur mișcarea. 

O petiţie contra deciziei premierului britanic, Boris Johnson, de a suspenda parlamentul până la 14 octombrie, cu aproape două săptămâni înainte de data Brexitului, a depăşit miercuri seară un milion de semnături, potrivit site-ului oficial unde sunt adunate, notează AFP, citată de Agerpres.

Această petiţie cere ca "parlamentul să nu fie nici suspendat, nici dizolvat cel puţin până când" Brexitul va fi amânat sau anulat.

Mii de oameni au protestat în fața parlamentului față de mișcarea lui Johnson. Manifestații mai mici au avut loc și în alte orașe britanice. 

Suspendarea parlamentului britanic până la 14 octombrie, anunţată de premierul Boris Johnson, este un ”scandal constituţional”, a declarat miercuri preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow.

La rândul său, liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn a afirmat că intenţia premierului Boris Johnson de a extinde vacanţa parlamentară până la 14 octombrie ''o faptă reprobabilă şi o ameninţare pentru democraţia'' britanică.

Parlamentul britanic va fi suspendat în septembrie! Cererea premierului Johnson a fost aprobată

''Sunt consternat de nechibzuinţa guvernului Johnson, care vorbeşte despre suveranitate şi totuşi încearcă să suspende parlamentul pentru a evita analizarea atentă a planurilor sale pentru un lipsit de înţelepciune Brexit fără acord. Este o ameninţare pentru democraţia noastră'', a menţionat Jeremy Corbyn într-o declaraţie.

Potrivit Reuters, anunţarea agendei legislative pe 14 octombrie va însemna practic închiderea parlamentului de la mijlocul lui septembrie şi va reduce intervalul de timp în care membri ai legislativului ar putea încerca să blocheze un Brexit fără acord. Pentru Johnson, aceasta va fi cea mai îndrăzneaţă manevră de până acum în demersul de a scoate Marea Britanie din UE la 31 octombrie, notează Reuters. 

Mai multe articole despre:
parlament Marea Britanie Boris Johnson Brexit