Retragerea trupelor rusești din Herson: anunțul făcut de Ministerul rus al Apărării
Ministerul rus al Apărării a anunțat vineri că, la ora 5:00, ora Moscovei, a fost finalizată retragerea din Herson și transferul trupelor rusești pe malul stâng al fluviul Nipru, relatează Kommersant. Potrivit ministerului, pe malul drept nu a fost lăsată nicio piesă de echipament militar sau armament.
Rusia mai pretinde că Forțele Armate ale Ucrainei au încercat pe timp de noapte să perturbe transportul civililor și transferul trupelor pe malul stâng al Niprului. Mai exact, Moscova spune că trecerile râului au fost lovite de cinci ori de rachete HIMARS, relatează G4Media.
„Toți militarii ruși au traversat, nu au fost permise pierderi de personal, arme, echipamente și materiale ale grupului rusesc”, a mai afirmat Ministerul rus al Apărării.
Pe rețelele de socializare au început să apară joi primele imagini cu retragerea trupelor rusești din regiunea ucraineană Herson.
Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a ordonat miercuri trupelor ruse care ocupă provincia ucraineană Herson să se retragă de pe malul de vest al fluviului Nipru, ca urmare a atacurilor ucrainene din apropierea capitalei omonime a acestei provincii, notează Reuters şi AFP.
Capitala provinciei Herson a fost singurul mare oraş ucrainean pe care trupele ruse au reuşit să-l ocupe după lansarea invaziei asupra Ucrainei în februarie.
Armata ucraineană a lansat în septembrie o contraofensivă în Herson prin care încearcă mai întâi să taie comunicaţiile trupelor ruse care au trecut Niprul.