Republica Moldova îşi alege primarii şi consilierii locali
Cetăţenii moldoveni sunt chemaţi, astăzi, la urne pentru a alege 898 de primari, peste 10.600 de consilieri locali şi 1.120 de consilieri raionali.
Cele 1.977 de secţii de vot de pe teritoriul Republicii Noldova s-au deschis la ora 7 şi se vor închide la ora 21.
Aceste alegeri au loc după ce, vineri, premierul moldovean Chiril Gaburici, suspectat de falsificarea actelor sale de studii, şi-a anunţat demisia în cadrul unui briefing de presă.
Deşi a precizat că renunţă la funcţie din cauza scandalului legat de diploma sa, Chiril Gaburici nu a spus dacă şi-a falsificat sau nu vreun act de studii.
Pentru desfăşurarea corectă a alegerilor de azi, peste şase mii de poliţişti vor asigura ordinea publică. Aceştie se vor afla în apropierea secţiilor de votare şi vor interveni doar la solicitarea preşedintelui comisiei. Persoanele în stare de ebrietate, dar şi cele care deţin asupra lor arme nu vor avea acces în secţii.