MENIU

Reportaj BBC. Camelia Șucu, DEZVĂLUIRI despre Revoluția din 1989

Cristina şi Camelia Şucu

Revoluţia din 1989, văzută prin ochii a trei generaţii. Este subiectul unui reportaj realizat de BBC în familia unei românce, participate la dramaticele evenimente din Bucureşti, pe când avea 23 de ani. Alături de mama sa şi cele două fiice, Camelia Şucu a povestit despre momentele care au schimbat faţa României şi despre viaţa ei de acum.

Revoluţia împotriva comunismului din România a fost transmisă la televiziunile din toată lumea.

Camelia Şucu lucra ca medic în Bucureşti şi îşi aminteşte cu intensitate acea noapte din decembrie 1989.

"Eram speriată, trebuie să recunosc. Mi-era frică, însă nu tot timpul. Pentru că am mers mai departe cu ceilalţi oameni, în dorinţa şi visul nostru pentru libertate.", spune Camleia Şucu, femeie de afaceri.

Reportajul realizat de o jurnalistă BBC scoate în evidenţă diferenţele dintre ceea ce aveau tinerii înainte de 1989 şi ce au acum. Cele două fiice ale Cameliei Şucu, ajunsă femeie de afaceri de succes, nu-şi pot închipui cum ar fi să ceri aprobare specială pentru a deţine un televizor color sau un video player. Deşi au studiat în străinătate, tinerele s-au întors în ţara lor.

Emily Young, reporter BBC relatează că fetele Cameliei au decis să revină la mama şi bunica lor.

"Vedem că mulţi dintre prietenii noştri, oameni cu care am crescut, îşi pierd speranţa. Dacă această generaţia nu se implică, şansele de creştere economică şi culturală scad.", spune Cristina Șucu.

În reportaj, Camelia Şucu recunoaşte că revoluţia din 1989 i-a deschis uşa către o lume nouă, a ideilor care au dus la construirea unei afaceri de milioane de euro.

"În mod evident, Camelia şi familia sa au putut beneficia de economia capitalistă. Dar nu este la fel pentru toată lumea. România este a doua cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană şi sunt mulţi oameni care au acum mult mai puţin decât aveau în urmă cu 25 de ani.", mai relateaz[ reporterul BBC.