Regina Marii Britanii, pe coperta unei reviste de modă. Ipostaza incredibilă în care e fotografiată
Regina Marii Britanii apare pe coperta următorului număr al revistei Vanity Fair. Suverana a fost fotografiată de Annie Leibovitz, alături de patru dintre câinii ei de companie, relatează BBC News.
Imaginea a fost realizată atunci când regina britanică a pozat pentru un set de trei fotografii oficiale, în aprilie, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani. Soţul ei, ducele de Edinburgh, a pozat şi el alături de regină.
În imaginea de pe coperta revistei Vanity Fair, regina Elisabeta a II-a pozează pe o bancă din grădina Castelului Windsor, alături de patru dintre câinii ei de companie – Willow, Holly, Candy şi Vulcan.