MENIU

RAPORT ONU: Regimul de la Phenian, vinovat de crime împotriva umanităţii

Kim Jong-un

Regimul din Coreea de Nord este vinovat de încălcări "sistematice şi extinse" ale drepturilor omului, numeroase cazuri constituind crime împotriva umanităţii, arată un raport ONU citat de AFP.

Încălcări "sistematice şi extinse" ale drepturilor omului sunt comise de către Coreea de Nord, iar în numeroase cazuri ele constituie crime împotriva umanităţii, subliniază primul raport întocmit de către o Comisie ONU de anchetă, difuzat luni, relatează AFP.

"Comisia a stabilit că încălcări sistematice, extinse şi grosolane ale drepturilor omului au fost şi sunt comise de către Republica Populară Democratică Coreea, iar în numeroase cazuri aceste încălcări constituie crime împotriva umanităţii", se arată în raport, primul atât de detaliat.

Comisia a fost creată în mai 2013 de către Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, la Geneva.

Ea îndeamnă Consiliul de Securitate al ONU, în concluziile raportului, să sesizeze Curtea Penală Internaţională (CPI), pentru ca cei vinovaţi de comiterea acestor crime să dea socoteală.

Comisia apreciază că "sute de mii de deţinuţi politici au pierit în lagăre, în ultimii 50 de ani", "eliminaţi gradual prin înfometări provocate în mod intenţionat, muncă forţată, execuţii, tortură, violuri şi refuzul dreptului la reproducere aplicate ca pedepse, avorturi provocate cu forţa şi infanticiduri".

Cei trei jurişti internaţionali care fac parte din Comisie au stabilit că numărul de lagăre şi deţinuţi a scăzut, în urma deceselor şi unor eliberări, dar au estimat că între "80.000 şi 120.000 de deţinuţi politici sunt deţinuţi, în prezent, în patru lagăre-închisori mari pentru politicieni".

Între politicile care constituie crime împotriva umanităţii, potrivit definiţiilor dreptului internaţional, Comisia enumeră "exterminări, asasinate, sclavie, torturi, violuri, avorturi provocate cu forţa şi alte violenţe de natură sexuală, persecutări din motive politice, religioase, rasiale şi în funcţie de sex, transferuri forţate de populaţie, dispariţii şi acte inumane provocând în mod deliberat foamete în mod prelungit".

Ea menţionează, în anii '90, politici utilizate împotriva unor populaţii înfometate, "pentru a susţine sistemul politic, ştiind că aceste decizii agravau foametea şi moartea unei mari părţi a populaţiei".

Comisia pune în discuţie "răspunsul inadecvat", în ultimii ani, din partea comunităţii intenaţionale, faţă de aceste crime şi solicită ca membrii "comunităţii internaţionale să accepte responsabilitatea de a proteja poporul Coreei de Nord".

Cei trei jurişti din cadrul Comisiei nu au putut să viziteze Coreea de Nord, în pofida faptului că au solicitat acest lucru. Ei au intervievat, în numeroase ţări, fugari şi martori, în vederea întocmirii acestui raport care are 372 de pagini.

China s-a declarat luni împotriva unei sesizări a Curţii Penale Internaţionale (CPI), de către Consiliul de Securitate al ONU, asupra unor crime împotriva umanităţii de care Coreea de Nord a fost acuzată de către o Comieie ONU de anchetă, relatează AFP.