Refuzat repetat de SUA, Viktor Orban ajunge în sfârșit la Casa Albă. Cum îl primește Trump
Premierul Viktor Orban ajunge în cele din urmă la Casa Albă, după ani de zile în care a fost refuzat de oficialii americani, pe fondul neîncrederii față de măsurile sale nedemocratice luate în Ungaria și de prietenia cu Rusia și China.
Refuzat ani de zile de administrația Barack Obama, premierul maghiar Viktor Orban ajunge în cele din urmă, luni, la Casa Albă, pentru o întâlnire cu Donald Trump.
Chiar și așa, Orban, singurul lider UE care l-a susținut, verbal, pe Trump în campanie, a avut nevoie de un lobby determinat, de schimbarea conducerii la Departamentul de Stat și de doi ani de așteptare, timp în care Trump i-a primit pe aproape toți ceilalți lideri europeni, inclusiv pe președintele Klaus Iohannis.
Orban speră că întâlnirea de la Washington îi va oferi un soi de confirmare a controversatei politici externe și interne. Neîncrederea în politicile sale este însă mare la Washington.
În vreme ce politica sa anti-migrație sau scepticismul cu privire la instituțiile internaționale oglindesc atitudinea lui Trump, Orban a fost criticat în SUA pentru măsurile care au erodat valorile democratice, de la politicile împotriva justiției independente, a presei și a societății civile până la încurajarea conspirațiilor rasiste și antisemite, notează Politico.eu.
Mai mulți senatori republicani și democrați americani au trimis recent o scrisoare deschisă liderului de la Casa Albă în care și-au exprimat aceste îngrijorări și i-au cerut lui Trump să le ia în considerare.
Un lobby disperat
Viktor Orban l-a felicitat pe Trump pentru câștigarea alegerilor în 2016 și aștepta o vizită mai rapidă la Washington, dar aceasta nu a venit.
A urmat un lobby determinat din partea fostului congresman republican Connie Mack, în Congres, la Departamentul de Stat și la Casa Albă.
În prezent, scrie Politico.eu, Ungaria lucrează cu nu mai puțin de trei firme de lobby de la Washington, în vreme ce finanțează și organizațiile maghiare din SUA, care la rândul lor fac lobby pentru Budapesta în rândul oficialilor din administrația Trump.
Influența Chinei și Rusiei
Steve Bannon, fostul consilier al lui Trump, crede că Orban a ajuns în cele din urmă la Casa Albă după ce trei condiții au fost îndeplinite.
Este vorba despre numirea lui David Cornstein, un apropiat al lui Trump în funcția de ambasador la Budapesta, despre schimbarea de conducere la Departamentul de Stat și de creșterea influenței Chinei în Europa.
Și, în vreme ce Orban vorbește despre migrație ca despre o temă importantă a bilateralei cu liderul de la Casa Albă, China sau Rusia ar putea să primească un rol mai important.
Pentru unii diplomați, scrie Politico, întâlnirea va reprezenta o oportunitate pentru Casa Albă de a-l presa pe Orban pe tema relației sale apropiate cu Rusia și China.
Vladimir Putin este un vizitator frecvent al Budapestei, iar oficialii de la Washington se tem că influența Rusiei asupra Ungariei va fi din ce în ce mai mare.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat și-a exprimat și îngrijorarea privind investițiile chineze în infrastructura maghiară.
Un fost oficial ungar a precizat pentru Politico că guvernul de la Budapesta a deschis ușa așa de larg pentru influența Chinei și a Rusiei încât acum nu mai are nici abilitatea, dar nici dorința de a o ține sub control.
Cel mai probabil, oficialii americani vor profita de vizita lui Orban pentru a discuta despre implicarea Huawei în dezvoltarea rețelei de Internet de mare viteză a Ungariei.