MENIU

Referendum Republica Moldova: scor extrem de strâns. Cu cine se va duela Maia Sandu în turul II

Tensiuni majore în Republica Moldova, unde oligarhii ruși încearcă din răsputeri să blocheze aderarea la Uniunea Europeană. Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo se vor duela în turul II al alegerilor prezidențiale. Cel puțin așa arată datele cu numărul de voturi înregistrate după procesarea a 98,51% din procesele verbale.

UPDATE - 10:30 - Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, cele mai mari șanse pentru turul II.

Astfel, conform rezultatelor preliminare făcute publice de Comisia Electorală Centrală, pentru Maia Sandu au votat 640.881 de alegători sau echivalentul a 42,07% din numărul celor care au participat la scrutin, transmite Știri.md.

Totodată, Alexandr Stoianoglo s-a clasat pe locul 2, fiind susținut de 400.208 de cetățeni, ceea ce constituie 26,27% din numărul total de votanți. Potrivit CEC, Maia Sandu câștigă la o diferență de aproape 240.673 de voturi.

Renato Usatîi a ocupat locul trei cu 209.011 de voturi (13,72%).

Pentru că niciunul din cei 11 candidați înscriși în cursă nu au obținut peste 50% de voturi, se va organiza un al doilea tur de scrutin cu participarea primilor doi candidați clasați în primul tur. 

Potrivit președintelui CEC, alegerile vor avea loc peste două săptămâni, cel mai probabil duminică, 3 noiembrie 2024.

UPDATE 09:31 Un „estonian” vorbitor de rusă trimite mesaje antieuropene și pro-Kremlin. 

O persoană care s-a identificat ca fiind un estonian vorbitor de limbă rusă în vârstă de 26 de ani, pe nume Valeri Ivanov, a trimis mesaje pe un cont Telegram promovat pe mai multe reţele de socializare pro-Kremlin, care căuta cetăţeni europeni pentru a efectua sabotaje în ţările lor, relatează Reuters. 

Rezultatele la referendumul proeuropean din Republica Moldova, la ora 08.00, indică egalitate după prelucrarea a 98.29% din totalul proceselor verbale. După prelucrarea a 98,33%, din procesele verbale, scorul este 50,03% - 49,97%, în favoarea celor care spun ”DA” aderării Republicii Moldova la UE.


UPDATE 8:15 - Maia Sandu are, după numărarea a 98,29% din voturi, 636.039 de voturi (41,92%). Este urmată de Alexandr Stoianoglo (26,35%) și Renato Usatîi (13,73%).

UPDATE 8.30 - După procesarea a 98,33% dintre buletinele de vot, scorul este 50,03% pentru ”DA” şi 49,97% pentru ”NU”, în ceea ce priveşte aderarea ţării la UE.

După centralizarea a peste 90% din procesele verbale privind referendumul pentru aderarea la UE, avansul taberei care se opune viitorului de partea Occidentului pare să crească ușor. Puțin peste 50% dintre alegători au spus NU la referendumul care susține modificarea Constituției pentru aderarea la spațiul comunitar.

Potrivit presei, propagandiștii ruși au pus presiune în diaspora pentru a influența alegătorii. Maia Sandu acuză că forțe străine și grupări criminale au atacat Republica Moldova cu zeci de milioane de euro și propagandă pentru a spulbera viitorul european al țării vecine.

"Avem informaţii şi probe că ţinta grupării criminale sprijinite de forţe străine era să cumpere 300.000 de voturi. Nu vom renunţa, aşteptăm rezultatele finale. Vom reveni cu decizii", a spus Maia Sandu. 

De asemenea, la o secție de votare din Londra a avut loc un scandal în care a fost implicat oligarhul moldovean Veaceslav Platon. Afaceristul fugar care are probleme cu legea îndemna oamenii să nu voteze la referendum.

Alegeri prezidențiale în Republica Moldova - prezența la urne

Prezenţa la vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova era de 51,4% la închiderea secţiilor de votare din interiorul ţării, informează Comisia Electorală Centrală (CEC).

Datele prelucrate de CEC arată că numărul votanţilor la ora 21.00 era de peste 1.540.000.

Numărul de votanţi din ţară şi procentul de prezenţă la urne ar putea creşte ca urmare a centralizării voturilor de la secţiile deschise în străinătate, printre care şi cele din România. De altfel, programul de votare la secţiile din Bucureşti a fost prelungit cu două ore.

Anterior, preşedinta CEC, Angelica Caraman, a anunţat deja că alegerile prezidenţiale vor fi validate, ca urmare a votului a peste o treime din alegători.

"În conformitate cu prevederile Codului Electoral, atât alegerile prezidenţiale, cât şi referendumul republican pot fi declarate valabile dacă la ele au participat cel puţin o treime dintre alegătorii înscrişi în listele electorale", a afirmat Caraman.

Alegeri prezidențiale în Republica Moldova. Maia Sandu și Alexandru Stoianoglo, în turul 2, potrivit rezultatelor preliminare

Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, şi reprezentantul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM), Alexandru Stoianoglo, vor accede în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, potrivit rezultatelor preliminare furnizate de Comisia Electorală Centrală (CEC).