MENIU

Referendum de anexare pentru 4 regiuni, după șapte luni de război - Pe cine mizează Putin

Vladimir Putin

Referendumul anexării la Federația Rusă a teritoriilor ocupate de Moscova în Ucraiana este în plină desfășurare. Unii dintre cei care au venit la vot poartă steaguri ale Rusiei. Specialiști trag un semnal de alarmă și spun că acest referendum ar putea declanșa atacul nuclear al rușilor. Liderul de la Kremlin este însă cuprins de disperare, vrea să aducă la vot inclusiv copiii cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani la vot. Între timp, premierul ungar, Viktor Orban organizează și el un referendum, pentru a pune presiune pe Uniunea Europeană, să elimine sancțiunile care distrug economia Rusiei. 

Sunt tensiuni maxime în regiunile controlate parțial sau total de ruși. În provincii precum Herson, Zaporojie sau Donțek, referendumul a început încă de la primele ore ale dimineții. Potrivit oficialilor ruși, anexarea teritoriilor ucrainene se va face rapid.

Între timp, Ivan Fedorov, primarul orașului ucrainean Melitopol, aflat sub ocupație rusă, îi îndeamnă pe oameni să nu participe la referendumurile ilegale organizate de autoritățile rusești. Acesta spune că participarea înseamnă o gravă trădare, sprijinirea planului sângeros al lui Putin și asumarea responsabilității crimelor de război.

Totodată, serviciul de Securitate al Ucrainei spune că a interceptat documente potrivit cărora separatiștii pro-ruși din regiunea Donețk plănuiesc să îi implice și pe copiii cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani în referendumurile de unire cu Rusia. Dar cu condiția ca minorii să poată vota doar dacă sunt însoțiți la secții de către părinți sau tutori.

Între timp, aliatul lui Putin, Viktor Orban, continuă să critice sancțiunile impuse Rusiei și a anunțat că va organzia un referendum în Ungaria în acest sens. Acesta susține că Ungaria suportă consecințele măsurilor luate împotriva rusiei și vrea să convingă Uniunea Europeană să le elimine.

În același timp, economia Rusiei este puternic afectată, din cauza izolării cetățenilor, dar și a limitării exportului și importului de mărfuri. 

Mai multe articole despre:
referendumuri rusia putin