Rebelii sirieni vor participa la negocierile de pace de la Astana
Rebelii sirieni au decis să participe la negocierile de pace organizate de Rusia și Turcia la Astana, în Kazahstan, pe 23 ianuarie, anunță Reuters, citat de Agepres.
Potrivit agenției, reprezentanții rebelilor vor insista pentru implementarea completă a unui armistițiu. Ei acuză forțele guvernamentale de încălcarea acordurilor de încetare a focului.
Reuters afirmă că rebelii au cedat insistențelor Turciei de a participa la negocieri. Delegația lor ar urma să fie condusă de Mohammad Alloush, liderul politic al grupului Jaish al-Islam. Alloush a declarat agenției de presă menționate că va încerca să "neutralizeze rolul criminal al Iranului" în conflictul din Siria. Alte grupări rebele care vor fi reprezentate au anunțat că exclud orice discuții politice și sunt interesate doar de armistițiu și problemele umanitare cum ar fi ajutoarele și eliberarea deținuților.
"Va fi un test pentru ruși, ca garanți", a declarat o oficialitate a Armatei Siriene Libere, una din facțiunile opoziției armate din Siria.
Președintele sirian Bashar al-Assad s-a arătat dispus, săptămâna trecută, să negocieze în Kazahstan orice subiect, inclusiv propria sa poziție.
Rusia, principalul aliat al regimului președintelui sirian Bashar al-Assad, a declanșat eforturile diplomatice după ce rebelii au pierdut, în decembrie, controlul asupra sectoarelor de est ale orașului Alep, ocupate în urmă cu patru ani. Statele Unite nu sunt implicate în actualul demers. Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat sâmbătă că Ankara și Moscova au trimis o invitație la Washington, însă un purtător de cuvânt al Kremlinului nu a confirmat luni această informație.
Reuters observă o aparentă modificare a priorităților Turciei în Siria. Răsturnarea lui al-Assad pare să fi trecut în plan secund, față de combaterea grupărilor kurde și a Statului Islamic în nord, în apropierea graniței. Kurzii, care controlează teritorii întinse în nordul Siriei, nu vor fi primiți la negocieri.
Statul Islamic, care nu a fost acceptat nici în armistițiu, nici la negocieri, a lansat luni o ofensivă violentă asupra enclavei Deir Ezzor, unde sunt asediate forțe guvernamentale.