MENIU

Reacţie de la Kremlin. Dmitri Medvedev: „Tot ce e interesant abia începe. E timpul să închidem ambasadele cu LACĂTE”

Dmitri Medvedev - fostul preşedinte al Rusiei

Dmitri Medvedev, fostul preşedinte al Rusiei, a reacţionat sâmbătă la sancţiunile luate de liderii europeni împotriva Rusiei şi a anunţat o serie de măsuri posibile către Occident.

Medvedev, care ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a scris pe Facebook că toate sancţiunile venite din partea NATO, SUA, UE şi statele aliate reprezintă o „ficţiune” şi nu schimbă cu nimic desfăşurarea conflictului. „Aceste interdicţii nu vor schimba nimic, operaţiunea de protejare a Donbasului se va desfăşura în totalitate, până când se vor obţine toate rezultatele despre care a vorbit Putin - nici mai mult, nici mai puţin.

Sancţiunile sunt un mit şi o ficţiune, sunt luate din cauza neputinţei politice, din cauza incapacităţii de a schimba cursul Rusiei şi în speranţa Occidentului de a se justifica pentru deciziile ruşinoase, precum acţiunea laşă din Afganistan. Sancţiunile pot fi un motiv excelent pentru o revizuire finală a tuturor relaţiilor. Puteţi refuza totul, inclusiv Tratatul START 3”, spune fostul preşedinte rus.

Mai mult decât atât, liderul rus a declarat că este timpul să „închidem ambasadele cu lacăte”. „Da, relaţiile diplomatice nu sunt vitale, este timpul să închidem ambasadele cu lacăte de hambar şi să continuăm contactele, examinându-ne unul pe altul doar prin binoclul şi optica armelor”.

Dmitri Medvedev nu s-a arătat îngrijorat nici de suspendarea Rusiei din cadrul Consiliului Europei: „Suspendarea calităţii de membru a Rusiei în Consiliul Europei şi APCE este un motiv întemeiat pentru a încheia relaţiile, pentru a uita pentru totdeauna despre aceste organizaţii fără sens şi a restabili o serie de măsuri importante precum pedeapsa cu moartea pentru infractorii deosebit de periculoşi.

Sancţiunile asupra banilor cetăţenilor ruşi şi companiilor ruseşti trebuie să aibă un răspuns pe măsură: sancţiuni pentru fondurile străinilor şi companiilor străine în Rusia conform principiului ţării, sau poate cu naţionalizarea proprietăţilor care aparţin cetăţenilor din SUA, UE şi altor oameni care ‹cântă› la aceeaşi masa”.

"Tot ce este interesant abia acum începe", a scris Medvedev, pe finalul postării.

Mai multe articole despre:
medvedev reactie rusia amenintari