MENIU

Reacţia vicecancelarului german, după ce lidera AfD a spus că migranţii ar trebui împuşcaţi

<p>Refugiați</p>

Vicecancelarul Sigmar Gabriel a cerut ca Partidul Alternativ fur Deutschland (AfD, extremă dreapta) să fie supravegheat de serviciile germane de informaţii, după ce Frauke Petry, conducătoarea AfD, a declarat că poliţia ar trebui să aibă dreptul să împuşte migranţi, relatează Deutsche Welle online.

 Locul AfD este "în rapoartele serviciilor de informaţii şi nu la televizor", a declarat Gabriel duminică pentru ziarul Bild am Sonntag.

"Este incredibil că unor asemenea partide li se permite să-şi răspândească sloganurile pe posturi publice", a apreciat vicecancelarul, conform Mediafax.

În Germania există de obicei o regulă clară, a continuat el: "noi nu ajutăm partide care se opun ordinii fundamentale libere a ţării noastre să-şi răspândească propaganda la televizor".

"Acest lucru nu priveşte cereri bizare, ca îndemnul lui Petry ca toate femeile să aibă cel puţin trei copii", a continuat Gabriel, care este totodată ministrul Economiei şi liderul Partidului Social Democrat (SPD, centru-stânga, la putere). "În schimb, această doamnă vrea să permită ca refugiaţi neînarmaţi să fie împuşcaţi", a adăugat el.

Gabriel a mai declarat că există "îndoieli enorme" că AfD apără principiile democratice pe care este clădită Germania.

Vicecancelarul a făcut aceste declaraţii duminică, la o zi după ce conducătoarea AfD Frauke Petry a spus, într-un interviu pentru Mannheimer Morgen, că grănicerii germani "trebuie să împiedice traversarea ilegală a frontierei şi chiar să folosească armele dacă e necesar".

"Avem nevoie de controale complete pentru a împiedica atât de mulţi solicitanţi de azil să traverseze frontiera", a apreciat Petry.

Avertismente din istorie

Declaraţiile conducătoarei AfD au provocat imediat un val de indignare din partea poliţiei şi politicienilor. Sindicatul poliţiei germane (GdP) a subliniat sâmbătă, într-un comunicat, că "niciun poliţist nu va trage în" migranţi.

"Oricine vrea să recurgă la asemenea metode e clar că vrea să suspende statul de drept", a declarat Jörg Radek, liderul GdP.

"Am văzut deja acest lucru în cursul istoriei Germaniei şi nu vrem să apucăm această cale din nou", a subliniat el.

Liderul grupului parlamentar al SPD Thomas Oppermann a declarat că Petry "şi-a pierdut definitiv calea politică".

"Propunerea ei aminteşte de ordinul de a deschide focul în RDG", a declarat Oppermann, adăugând că "ultimul politician german care a tras în refugiaţi a fost Erich Honecker", care a condus fosta Germanie de Est comunistă din 1971 şi până la căderea Zidului Berlinului, în 1989.

Într-un ecou la declaraţiile lui Oppermann, duminică, Gabriel a declarat că Petry, care s-a născut în oraşul est-german Dresda, ar trebui să ştie prea bine ce înseamnă să împuşti oameni la frontieră.

- Extrema dreaptă e "bună numai să protesteze"

Şeful Cancelariei Peter Altmaier, un membru al Uniunii Creştin Democrate (CDU, centru-dreapta) a lui Merkel a declarat pentru Bild am Sonntag că el nu crede că AfD este capabil să se impună ca cel de-al treilea partid în Germania.

"Această presupusă ascensiune se va prăbuşi dacă provocarea crizei refugiaţilor este depăşită", a declarat Altmaier. "Aceste partide de extremă dreapta sunt bune numai să protesteze şi nu oferă nicio soluţie", a apreciat el.

Mai multe articole despre:
0 Germania criza migrantilor afD vicecancelar german