MENIU

Reacţie dură a Papei Francisc, după atentatele de la Bruxelles

Papa Francisc a condamnat, marți, "violența oarbă, care provoacă atât de multă suferință", într-un mesaj de condoleanțe după atentatele de la aeroportul și metroul din Bruxelles, citat de AFP.

"Sfântul Părinte condamnă din nou violența oarbă, care provoacă atât de multă suferință, și imploră de la Dumnezeu darul păcii", a scris în numele papei numărul doi de la Vatican, monseniorul Pietro Parolin, într-o telegramă adresată arhiepiscopului de Bruxelles, monseniorul Joseph De Kesel.

"Papa Francisc îi încredințează milei lui Dumnezeu pe cei care au murit și se alătură în rugăciune durerii rudelor lor. El își exprimă profunda compasiune față de răniți și familiile lor, precum și față de toți cei care acordă ajutor", a adăugat el. Bruxelles-ul a fost marți ținta mai multor atentate teroriste, cu puternice explozii pe aeroportul internațional Zaventem și în stația de metrou Maelbeek, soldate cu cel puțin 26 de morți și peste o sută de răniți.