MENIU

Reacția ONU la pacea propusă de Trump: ”Respectăm granițele din 1967”

Organizația Națiunilor Unite, prin vocea purtătorului de cuvânt, a declarat că susține tratatele și granițele care sunt în vigoare din 1967 și că îi ajută pe palestiniei și israelieni să rezolve conflictul pe baza rezoluțiilor ONU.

ONU respectă rezoluţiile Naţiunilor Unite şi acordurile bilaterale privind crearea a două state, Israel şi Palestina, "trăind alături în pace şi securitate în frontierele recunoscute pe baza liniilor definite în 1967", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Stéphane Dujarric, citat de AFP.

"Poziţia Naţiunilor Unite legată de soluţia cu două state a fost definită de-a lungul anilor prin rezoluţii pertinente ale Consiliului de Securitate şi Adunării Generale de care trebuie să ţină cont secretariatul general" al ONU, a precizat într-un comunicat Stéphane Dujarric după publicarea planului american de pace pentru Orientul Mijlociu.

"Naţiunile Unite rămân angajate să îi ajute pe palestinieni şi israelieni să îşi rezolve conflictul pe baza rezoluţiilor ONU, dreptului internaţional şi acordurilor bilaterale", a adăugat el.

Mai multe articole despre:
israel palestina onu