Reacţia lui Victor Ponta la moartea lui Ariel Sharon
Prim-ministrul Victor Ponta a transmis, sâmbătă, un mesaj de condoleanţe poporului evreu şi familiei lui Ariel Sharon, exprimându-şi profundul regret pentru trecerea în nefiinţă a fostului premier israelian, conform site-ului Guvernului.
"Am primit cu mare tristeţe vestea că un mare om politic şi strateg militar al Statului Israel a trecut în nefiinţă. Ariel Sharon a fost un adevărat lider, luptând pentru ţara sa atât pe front, ca militar, dar şi ca lider politic şi prim-ministru.Doresc să transmit expresia profundei mele compasiuni faţa de familia îndurerată şi poporul evreu şi să le adresez acestora sincere condoleanţe", se spuen în mesajul premierului Ponta.
Ariel Sharon a decedat sâmbătă, la vârsta de 85 de ani. Starea de sănătate a lui Ariel Sharon continuase să se deterioreze în ultimele zile, fiind critică. Ariel Sharon, aflat în comă după un atac cerebral suferit pe 4 ianuarie 2006, era în stare foarte gravă din 1 ianuarie 2014.