MENIU

Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a spus că alianța militară își scoată armele nucleare din depozite. Peskov: Nu este altceva decât o altă escaladare a tensiunilor

Dmitri Peskov

Rusia reacționează după anunțul secretarului general al NATO Jens Stoltenberg privind discuțiile legate de scoaterea armelor nucleare din depozite. "Aceasta nu este altceva decât o altă escaladare a tensiunilor", a transmis purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că declarațiile lui Stoltenberg par să contrazică comunicatul summitul găzduit de Elveția pentru Ucraina, în care se spunea că orice amenințare sau utilizare a armelor nucleare în contextul invaziei este inadmisibilă, relatează HotNews.ro.

„Aceasta nu este altceva decât o altă escaladare a tensiunilor”, a declarat Peskov despre comentariile lui Stoltenberg.

Rusia spune că Statele Unite și aliații săi europeni împing lumea în pragul unei confruntări nucleare prin faptul că oferă Ucrainei arme în valoare de miliarde de dolari, dintre care unele sunt folosite împotriva teritoriului rusesc.

Rusia și Statele Unite sunt de departe cele mai mari puteri nucleare din lume, deținând aproximativ 88% din armele nucleare din lume, potrivit think-tank-ului Federația Oamenilor de Știință Americani.

Statele Unite au aproximativ 100 de arme nucleare B61 non-strategice desfășurate în cinci țări europene, și aici vorbim despre Italia, Germania, Turcia, Belgia și Olanda, potrivit Bulletin of the Atomic Scientists.

În plus, Statele Unite au alte 100 de astfel de arme în interiorul granițelor sale.

Rusia are aproximativ 1.558 de focoase nucleare non-strategice, deși experții în controlul armamentului spun că este foarte dificil de spus câte sunt în realitate din cauza secretomaniei în care este învăluit acest subiect.