Reacția lui Donald Trump după ce președintele Mexicului și-a anulat vizita în SUA
După ce președintele mexican, Enrique Pena Nieto, și-a anulat vizita în SUA, președintele american, Donald Trump, susține că o întâlnire cu acesta ar fi fost oricum "sterilă" date fiind dezacordurile dintre cele două țări, în special în ce privește finanțarea zidului de la frontieră.
"Atât timp cât Mexicul nu tratează Statele Unite în mod echitabil și cu respect, o asemenea întâlnire este sterilă", a declarat Trump. Anularea întâlnirii a fost o decizie comună, mai spune liderul SUA, subliniind că poporul american nu va plăti pentru zid. "Am spus clar acest lucru guvernului mexican", a spus acesta.
Refuzul președintelui mexican de a participa la întâlnirea oficială de la Washington, programată săptămâna viitoare, vine după ce Donald Trump a semnat, miercuri, ordinul pentru construirea unui zid la frontiera cu Mexic, promisiune controversată făcută americanilor în campania electorală pentru prezidențiale.