Reacția lui Barack Obama, după acordul pentru programul nuclear iranian
Președintele american Barack Obama a salutat marți încheierea unui acord în domeniul nuclear între Iran și marile puteri din Grupul 5+1 (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franța și Germania) și a făcut apel la Congresul SUA să sprijine documentul, despre care a spus că va face lumea mai sigură, relatează AFP, Reuters și DPA.
''Acest acord ne oferă o șansă de a merge într-o nouă direcție. Trebuie să profităm de ea'', a declarat Obama la Casa Albă, promițând ridicarea sancțiunilor americane împotriva Iranului. ''Dacă Iranul încalcă acordul, toate aceste sancțiuni vor fi reintroduse'', a subliniat însă președintele american. Potrivit liderului de la Casa Albă, acordul se bazează pe verificări, și nu pe încredere.
''Acest acord arată că diplomația americană poate produce schimbări reale și semnificative. Acest acord nu se bazează pe încredere. El se bazează pe verificări. Inspectorii vor avea acces 24 de ore din 24 la instalațiile nucleare iraniene cheie'', a explicat Obama, în cadrul unei declarații solemne, alături de vicepreședintele Joe Biden. Televiziunea publică iraniană a transmis în direct declarația lui Obama. Este pentru a două oară în ultimii 36 de ani când un discurs al unui președinte al SUA, care au rupt relațiile diplomatice cu Teheranul în 1979, anul revoluției islamice, este transmis în direct la televiziunea de stat iraniană.