Războiul lui Vladimir Putin a fost un „eșec strategic” pentru Rusia - șeful diplomației americane
Războiul președintelui rus Vladimir Putin în Ucraina a fost un „eșec strategic" pentru Rusia, a declarat vineri, la Helsinki, șeful diplomației americane Antony Blinken, citat de AFP și Reuters.
„(Războiul de agresiune al lui Putin) a fost un eșec strategic, diminuând în mod semnificativ puterea și influența militară, economică și diplomatică a Rusiei pentru anii care vor urma", a afirmat Blinken, potrivit HotNews.
Statele Unite au devenit mai atente la „amenințarea" chineză de la invazia rusă în Ucraina, ceea ce nu le-a „distras" de la rivalitatea tot mai mare cu Beijingul, a afirmat Blinken.
„Sprijinul nostru pentru Ucraina nu a slăbit capacitatea noastră de a răspunde la o potențială amenințare din partea Chinei sau din altă parte - a întărit-o", a subliniat el.
Blinken a declarat că Statele Unite lucrează cu Ucraina și alți aliați pentru a ajunge la un consens în jurul elementelor de bază ale unei „păci juste și durabile" pentru a pune capăt războiului cu Rusia.
De asemenea, Washingtonul va încuraja inițiativele altor țări pentru a pune capăt conflictului, atât timp cât acestea respectă Carta Națiunilor Unite și suveranitatea, integritatea teritorială și ndependența Ucrainei.
„Vom sprijini eforturile - fie că sunt depuse de Brazilia, China sau orice altă națiune - dacă acestea ajută la găsirea unei căi către o pace dreaptă și durabilă", a spus înaltul oficial american.
În această săptămână, diplomatul american de rang înalt a vizitat Finlanda, Norvegia și Suedia.
Regiunea nordică a devenit tot mai importantă din punct de vedere strategic, Finlanda s-a alăturat recent NATO, iar Suedia încearcă să intre și ea în alianța militară occidentală.