MENIU

Războiul din Ucraina - Ziua 340. Trei morţi în bombardamente ruse la Herson; patru morţi într-un atac cu rachete ucrainene în regiunea Zaporojie- LIVE TEXT

Război Ucraina-Rusia Foto: Profi Media

Cel puţin trei persoane au fost ucise duminică în bombardamente ruse asupra unor cartiere rezidenţiale din oraşul ucrainean Herson (sud), au indicat autorităţile locale citate de AFP.

UPDATE 21:00 - Elevii ruşi ar urma să fie formaţi militar în mod obligatoriu din toamnă.

Armata rusă caută noi recruţi, după ce a suferit o serie de înfrângeri militare, iar Kremlinul se pregăteşte de o ofensivă în primăvară, iar în acest context toţi elevii din colegii ar urma să să ia parte la o pregătire militară obligatorie, începând din toamnă, estimează Ministerul britanic al Apărării în buletinul său informativ postat pe Twitter.

Această iniţiativă a fost anunţată în decembrie de către Ministerul rus al Ştiinţei şi Învăţământului Superior, însă la acea vreme se cunoşteau puţine detalii.

Potrivit spionajului britanic, acest curs - denumit ”Bazele securităţii persoanelor” - constă într-o ”formare cu puşti de asalt şi grenade de mână din seria AK, exerciţii militare şi de salvare şi utilizarea echipamentelor de protecţie individuală”.

UPDATE 19:43 - bombardamente neîncetate ale rușilor în regiunile Herson și Zaporoje.

În acelaşi timp, autorităţile instalate de Moscova au afirmat că patru persoane au fost ucise şi cinci rănite de un atac ucrainean asupra unui pod de cale ferată, în municipalitatea Melitopol din regiunea Zaporojie, au consemnat AFP, EFE şi Reuters.

"Artileria inamică a lovit zone rezidenţiale din oraş", a transmis pe reţelele sociale administraţia din Herson, adăugând că au fost lovite un spital, o şcoală, o staţie de autobuz, o poştă, o bancă şi imobile de locuit.

Trei oameni au murit şi alţi şase au fost răniţi, a adăugat sursa.

UPDATE 17:10 - Primii militari ucraineni au ajuns în Marea Britanie pentru antrenamente pe tancurile Challenger 2 pe care le va trimite Londra în războiul din Ucraina.

#Ukrainian military arrived in the #UK to learn how to operate Challenger 2 tanks. pic.twitter.com/awenzlKPXo

— NEXTA (@nexta_tv) January 29, 2023

UPDATE 16:15 - Germania nu va transfera avioane de luptă în Ucraina, pentru că se teme de o escaladare a conflictului cu Rusia, a declarat cancelarul Olaf Scholz într-un interviu pentru Tagesspiegel. „Voi vorbi în continuare cu Putin, pentru că acest llucru este necesar”, a mai afirmat Scholz, scrie The Kyiv Independent.

UPDATE 15:00 - Kremlinul anunță că Vladimir Putin ar fi deschis la discuții cu cancelarul german Olaf Scholz, chiar dacă nu are o convorbire telefonică programată cu acesta. Anunțul a fost facut de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov într-o declarație pentru agenția de stat rusă RIA Novosti.

UPDATE 14:20 - Președintele V. Zelenski a depus flori la monumentul în onoarea eroilor bătăliei de la Kruty din 1918, în Cernăuți, când Republica Populară Ucraineană a luptat împotriva forțelor de ocupație sovietice, scrie presa ucraineană.

President #Zelenskyy honoured the heroes of the Battle of #Kruty of 1918 when the #Ukrainian People\"s Republic fought against the #Soviet occupation forces. pic.twitter.com/uEFLWdE38W

— NEXTA (@nexta_tv) January 29, 2023

 

UPDATE 13:30 - Localitatea Krasnooktyabrsky din regiunea Kursk, Rusia, a fost atacată, a anunțat guvernatorul Roman Starovoit. Nu au fost victime. A fost avariat doar sistemul de alimentare cu energie electrică.

UPDATE 12:40 - 15 nave rusești au fost localizate în marea Neagră, anunță Marina Ucrainei, potrivit Nexta.

Fifteen ships of the #Russian occupiers are on duty in the Black Sea, the #Ukrainian Navy has said. pic.twitter.com/d4888crQtW

— NEXTA (@nexta_tv) January 29, 2023

UPDATE 12:00 - Decretul semnat de Zelenski a intrat în vigoare. Potrivit documentului, sunt sancționate entități legale şi persoane folosite de Rusia pentru a transporta echipament militar şi soldaţi pe calea ferată. Decizia Consiliului Național de Securitate și Apărare prevede sancțiuni față de 185 de persoane juridice și persoane fizice care ajută rușii în transportul armamentului.

UPDATE 11:10 - Președintele Zelenski cere Occidentului rachete cu rază lungă de acțiune pentru a doborî bombele lansate de ruși. Acesta a anunțat că va face totul pentru a obţine aceste rachete, în special ATACMS. El le-a mulţumit celor care ”înţeleg că nu pot exista tabuuri în livrarea de arme care să asigure protecţie împotriva terorii ruseşti”.

UPDATE 10:30 - Imagini cu atacuri în regiunea Donetk au fost publicate de ucraineni.

#Vuhledar, #Donetsk region. pic.twitter.com/CjtJ6Diy1x

— NEXTA (@nexta_tv) January 29, 2023

UPDATE 9:30 - Vladimir Putin pare că uită că a declanșat războiul din Ucraina. Liderul de la Kremlin apelează din nou la dublul discurs. Rusia acuză armata ucraineană că a ucis 14 pacienți și personal militar într-un atac cu rachete HIMARS care a vizat un spital civil din orașul ucrainean Novoaidar, în regiunea separatistă Lugansk. Kremlinul spune că este vorba despre o crimă de război gravă a liderilor de la Kiev, relatează Realitatea PLUS. 

Rusia continuă ofensiva în trei zone din Ucraina: către Bakhmut, Avdiivka şi Novopavlivka, regiunea Doneţk, a informat Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei.

Oficialii de la Kiev se aşteaptă ca luptele să devină crâncene începând cu luna februarie
Ruşii continuă avansul lent în sud-est.

Armata ucraineană a respins în ultimele ore 16 atacuri ruseşti în regiunile Doneţk şi Luhansk. 

Trupele ruse au bombardat aşezarea Pokrovske de lângă Nikopol, a declarat Mykola Lukashuk, şeful Consiliului Oblastului Dnipropetrovsk. Ruşii au produs mari pagube materiale.

Un atac aerian rusesc a lovit oraşul Seredyna-Buda din regiunea Sumi, distrugând o instalaţie sportivă, o grădiniţă şi clădiri rezidenţiale, a informat Administraţia Militară a Regiunii Sumi.

Președintele Zelenski a semnat un decret care impune sancțiuni împotriva a 185 de companii și persoane folosite de guvernul Rusiei pentru transportul feroviar. Este vorba despre persoane juridice și persoane fizice care ajută Kremlinul să transporte echipamente militare și soldați pe calea ferată.