MENIU

Război Ucriana. Referendum „original”: soldații ruși merg din ușă în ușă pentru a strânge voturi

„Referendum” în regiunile aflate sub ocupație rusă. Foto/Profimedia

Ucrainenii au raportat faptul că soldaţi înarmaţi merg din uşă în uşă pentru a strânge voturi la referendumurile organizate de Moscova în regiunile Ucrainei pe care le controlează în întregime sau parţial, relatează bbc.com.

“Trebuie să răspunzi verbal şi soldatul marchează răspunsul pe o hârtie şi merge mai departe”, a afirmat o femeie din Enerhodar.

În Herson, soldaţi ruşi stăteau în centrul oraşului cu o urnă pentru a strânge voturile localnicilor.

Votul “din uşă în uşă” este din motive de securitate, a precizat presa de stat din Rusia.

 

“Votarea ‘în persoaană’ va avea loc exclusiv la 27 septembrie. În celelalte zile, se va organiza votul în comunităţi şi în sistem din uşă în uşă”, a notat Tass.

O femeie din Melitopol a declarat că doi “colaboratori” locali au venit împreună cu doi soldaţi ruşi la apartamentul părinţilor ei pentru a le da un buletin de vot ca să-l semneze. “Tata a trecut ‘nu’. Mama a stat lângă el şi a întrebat ce se va întâmpla după ce a trecut ‘nu’. I-au spus: ‘Nimic’. Mama este acum îngrijorată că ruşii îi vor persecuta”, a explicat ea.

Femeia a menţionat că a existat un singur buletin de vot pentru toată familia.

Referendumuri de anexare la Rusia au început vineri în regiunile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, controlate în întregime sau parţial de Moscova.

Kievul şi Occidentul resping aceste voturi drept ”simulacre”, care marchează o escaladare majoră a Războiului rus în Ucraina.