MENIU

Război Ucraina. Washingtonul susține că nu are indicii că Moscova va folosi arme nucleare

Foto arhivă Inquam

Statele Unite spun că nu au indicii că Rusia va utiliza armele nucleare în conflictul armat cu Ucraina. „Nu există nicio informaţie care să indice că au luat decizia de a folosi arme nucleare, biologice, chimice pe câmpul de luptă”, a declarat un înalt oficial militar de la Washington sub protecția anonimatului.

"Încă nu avem niciun indiciu că ruşii au luat decizia să facă uz de arme nucleare", a declarat acest înalt responsabil, sub rezerva anonimatului."Nu există nicio informaţie care să indice că au luat decizia de a folosi arme nucleare, biologice, chimice pe câmpul de luptă", a adăugat el.

În acelaşi timp, şeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, a purtat discuţii telefonice luni cu omologii săi american, Mark Milley, şi britanic, amiralul Tony Radakin, pe tema aşa-zisei "bombe murdare", la opt luni după începerea ofensivei ruse în Ucraina.

De duminică, Moscova agită ameninţarea acestei bombe radiologice pe care armata ucraineană ar dori să o folosească, o acuzaţie respinsă cu fermitate de Kiev şi de către aliaţii săi occidentali, notează AFP.

Generalii Gherasimov şi Milley au avut o "conversaţie telefonică" în cursul căreia au evocat "eventuala utilizare a unei 'bombe murdare' de către Ucraina", a declarat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Este pentru prima dată din 19 mai când şefii de stat major rus şi american discută despre conflictul din Ucraina.

Mai devreme luni, Valeri Gherasimov a purtat o discuţie telefonică cu omologul său britanic, amiralul Tony Radakin, de asemenea o convorbire rară între cei doi.

Ministerul rus al Apărării a difuzat imediat după aceasta un scurt comunicat, explicând că cei doi şefi de stat major au evocat "bomba murdară".

Potrivit Ministerului britanic al Apărării, conversaţia a avut loc "la cererea" părţii ruse.

În cursul acesteia, Tony Radakin "a respins alegaţiile Rusiei potrivit cărora Ucraina prevede acţiuni pentru a agrava conflictul", asigură instituţia de apărare britanică.

Cei doi "au convenit asupra importanţei menţinerii canalelor de comunicare deschise între Regatul Unit şi Rusia pentru a gestiona riscul unei erori de calcul şi de a facilita dezescaladarea", mai indică Ministerul britanic al Apărării.

Tot luni, Marea Britanie, SUA şi Franţa au calificat drept "false" acuzaţiile Moscovei cu privire la "bomba murdară". "Nimeni nu s-ar lăsa păcălit de o încercare de a folosi aceasta acuzaţie ca pretext pentru o escaladare", au avertizat cele trei ţări într-o declaraţie comună.

Pe fondul acuzaţiilor Moscovei cu privire la această "bombă murdară", ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a cerut luni Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să trimită de urgenţă o echipă de inspectori internaţionali în ţara sa pentru a contracara alegaţiile Rusiei că Ucraina ar pregăti o "provocare" cu utilizarea unei "bombe murdare".

Într-o postare pe Twitter, Kuleba a indicat că a transmis această solicitare într-o discuţie telefonică pe care a purtat-o luni cu şeful AIEA, Rafaelo Grossi.

"În convorbirea mea cu Rafael Grossi, am invitat oficial AIEA să trimită urgent experţi la instalaţiile paşnice din Ucraina, despre care Rusia pretinde în mod mincinos că dezvoltă o bombă murdară. El a fost de acord. Spre deosebire de Rusia, Ucraina a fost şi rămâne întotdeauna transparentă. Nu avem nimic de ascuns", scrie Kuleba în mesajul său, citat de Ukrinform.

În ultimele săptămâni, Ucraina şi-a concentrat contraofensiva în principal asupra regiunii Herson, în sud. Loviturile de artilerie ale armatei ucrainene au distrus puncte cheie de trecere peste fluviul Nipru, care taie regiunea de sud în două, lăsând trupele ruse de pe malul de vest lipsite de provizii şi vulnerabile la încercuire, potrivit Reuters.