Război Ucraina. Rusia, acuzată că folosește mercenari în Ucraina. Grupul Wagner recrutează pușcăriași
Serviciile de informaţii britanice susţin că Rusia a folosit mercenari din grupul privat Wagner ca întăriri pentru forţele de pe linia frontului din Ucraina, transmite Reuters. Mai nou, din lipsă de „personal”, cei de la Wagner au început să recruteze pușcăriași.
Într-o actualizare a informaţiilor din surse secrete referitoare la conflict, ministerul apărării de la Londra a comunicat luni că Wagner şi-a coborât standardele de recrutare şi a angajat deţinuţi sau persoane care anterior fuseseră pe lista neagră.
Responsabilii din domeniul apărării Regatului Unit apreciază că astfel de acţiuni ar putea reduce eficienţa forţelor armate ale Rusiei.
În acest scop, grupul Wagner (cunoscut drept armata privată a lui Putin- n.red) a renunțat la ”standardele” sale și a început să angajeze condamnați și persoane care au fost trecute pe lista neagră, ceea ce ar putea afecta eficiența militară a Rusiei, a declarat Ministerul Apărării într-o actualizare a informațiilor referitoare la evoluția războiului.
Rusia a folosit compania militară privată Wagner pentru a-și întări forțele din linia întâi a frontului și pentru a compensa o serie de neajunsuri și pierderi ale armatei Moscovei. Astfel, cel mai probabil, grupul de mercenari Wagner a jucat un rol central în bătăliile recente, inclusiv în capturarea orașelor Popasna și Lisischansk.
Aceste lupte s-au soldat însă cu pierderi masive pentru așa-zisa armată privată a lui Putin, se arată în raportul britanicilor.
Așa se face că gruparea militară a renunțat la ”standardele” sale și a recurs la recrutarea unor condamnați sau persoane aflate până acum pe lista neagră.