Război Ucraina. O spioană rusă a reușit să se infiltreze în baza NATO din Napoli
O investigație jurnalistică demarată de mai multe ziare relevă faptul că o angajată a serviciilor secrete rusești s-a inflitrat în baza NATO din Napoli, Italia.
O femeie agentă a serviciilor secrete ruse a reuşit să se infiltreze în baza NATO de la Napoli, unde a spionat ani la rând, scriu în ediţiile de vineri mai multe publicaţii preluate de agenţia EFE, printre care La Repubblica şi Der Spiegel, în urma unei investigaţii jurnalistice care a durat aproape un an.
Investigaţia, la care au contribuit de asemenea Bellingcat şi The Insider, o descrie pe spioana rusoaică drept o femeie în vârstă de „circa 30 de ani, cosmopolită şi sigură pe sine, care vorbeşte şase limbi” străine şi a reuşit să pătrundă în cercul personalităţilor din oraşul italian Napoli, în cel al personalului bazei NATO şi al Flotei a 6-a a SUA.
Numele identităţii sale fabricate era Maria Adela Kuhfeldt Rivera, născută în Peru din tată german, dar identitatea sa reală era Olga Kolobova, fiică a unui colonel rus.
Paşaportul rusesc cu care a intrat în Italia aparţinea „aceleiaşi serii folosite de spionii GRU”, serviciul secret militar rus, iar în timpul şederii în Italia a folosit trei paşapoarte ruseşti, scrie La Repubblica.
Pista spioanei a fost pierdută când Bellingcat şi The Insider au publicat în septembrie 2018 numele spionilor care au încercat să-i otrăvească pe fostul agent rus Serghei Skripal şi pe producătorul bulgar de arme Emil Gebrev, rusoaica părăsind atunci Napoli către Moscova fără să i se mai dea de urmă.
Autorii investigaţiei jurnalistice mai susţin că nu au putut stabili ce informaţii a putut ea să obţină, nici dacă ar fi reuşit să implanteze viruşi informatici în telefoanele şi calculatoarele prietenilor pe care şi-i făcuse în timpul misiunii în Italia, dar, spun aceiaşi jurnalişti, se ştie că „a intrat în contact cu figuri cheie ale NATO şi Marinei SUA”.