Război Ucraina. Medvedev, un nou avertisment pentru Kiev: „Va veni și Ziua Judecății de Apoi!”
Fostul președinte și premier al Rusiei nu se dezminte și pare că se întrece în declarații cu șeful Rosmcosmos, Dmitri Rogozin. Mai nou, Dmitri Medvedev spune că, în cazul unui atac asupra Crimeei, Ucraina va avea parte de „o foarte rapidă şi grea zi a Judecăţii de Apoi”, de care va fi foarte greu să se ascundă.
Unii clovni exaltaţi şi sângeroşi, care se reped periodic să facă unele declaraţii, încearcă şi să ne ameninţe - am în vedere atacul asupra Crimeei şi altele. Vreau să spun în acest sens, ceea ce este evident, că ei înţeleg consecinţele acestor declaraţii.
Iar consecinţele sunt evidente, în cazul în care se va întâmpla ceva de acest gen, pentru ei toţi acolo într-o clipă va veni Ziua judecăţii de Apoi. Foarte rapidă şi dificilă. A se ascunde va fi foarte greu", a declarat Medvedev, citat de agenţia rusă de presă RIA - Novosti.
Medvedev a dat de înţeles totodată că ucrainenii nu sunt pentru Rusia duşmani, însă cercurile naţionaliste care se află la putere la Kiev reprezintă o ameninţare pentru securitatea ei.
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse a subliniat, de asemenea, că obiectivele operaţiunii militare speciale a Rusiei în Ucraina vor fi atinse, de acest lucru îşi vor da seama, la un moment dat, cei care-i dau regimului de la Kiev bani şi arme.