Război Ucraina. Decizia americanilor care îi va înfuria pe ruși. Ucrainenii, în avantaj, bătălia aerului
Rușii vor avea serios de combătut atacuri aeriene ce vor veni dinspre ucraineni. Dacă până acum cererile Kievului pentru avioane de luptă au fost, oarecum, respinse, acum, Casa Albă a transmis un mesaj clar, care îi va pune serios la treabă pe soldații Moscovei.
UA afirmă că le vor permite aliaţilor lor occidentali să furnizeze Ucrainei avioane de luptă avansate, inclusiv avioane F-16 de fabricaţie americană, relatează BBC.
Consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan a declarat că preşedintele Joe Biden „şi-a informat omologii din G7” în legătură cu această decizie la summitul din Japonia, de vineri.
Trupele americane îi vor antrena şi pe piloţii de la Kiev să folosească avioanele, a spus Sullivan.
Ucraina a solicitat de multă vreme avioane avansate, iar preşedintele Volodimir Zelenski a salutat această mişcare drept o „decizie istorică”.
SUA trebuie să aprobe legal reexportul de echipamente achiziţionate de aliaţi, iar mişcarea va deschide calea altor naţiuni să-şi trimită stocurile existente de F-16 în Ucraina.
„În ultimele luni, noi şi aliaţii şi partenerii noştri ne-am concentrat cu adevărat pe a oferi Ucrainei armamentul şi antrenamentul de care are nevoie pentru a desfăşura operaţiuni ofensive în această primăvară şi vară”, a declarat Sullivan reporterilor la Hiroshima.
„Am îndeplinit ceea ce am promis”, a adăugat el.
„Acum am trecut la discuţii despre îmbunătăţirea dotării forţelor aeriene ucrainene, ca parte a angajamentului nostru pe termen lung faţă de autoapărarea Ucrainei. Pe măsură ce antrenamentul se va desfăşura în următoarele luni, vom colabora cu aliaţii noştri pentru a stabili când vor fi livrate avioanele, cine le va livra şi câte”, a precizat Sullivan.
SUA au fost sceptice cu privire la furnizarea de avioane de luptă moderne către Ucraina - cel puţin pe termen scurt. Accentul lor s-a concentrat în schimb pe furnizarea de sprijin militar pentru trupele terestre.
Înalţi oficiali militari americani cu care BBC a discutat în trecut s-au întrebat dacă avioanele de luptă furnizate de Occident vor modifica dramatic conflictul, cu forţele aeriene a Rusiei luptând în continuare să câştige superioritatea aeriană şi având în vedere densitatea mare a sistemelor de apărare aeriană la sol.
Şi în februarie, preşedintele Biden le-a spus reporterilor că „exclude pentru moment” trimiterea de avioane de luptă avansate în Ucraina.
Dar Sullivan le-a spus reporterilor că SUA au furnizat arme Kievului, deoarece erau necesare pe câmpul de luptă, iar decizia de a începe furnizarea de avioane de luptă avansate Ucrainei a indicat intrarea conflictului într-o nouă fază.
„Acum am livrat tot ceea ce am spus că vom livra, aşa că i-am pus pe ucraineni în situaţia de a face progrese pe câmpul de luptă prin contraofensivă. Am ajuns la un moment în care este timpul să spunem de ce va avea nevoie Ucraina ca parte a unei viitoare forţe de apărare împotriva agresiunii ruse”, a spus el.
Sullivan a mai indicat că avioanele vor fi folosite doar în scopuri de apărare, adăugând că SUA nu vor permite şi nici nu vor sprijini atacurile asupra teritoriului rus.