Război Ucraina. De la debutul conflictului, armatele Rusia și SUA au folosit doar o dată linia telefonică directă
Deși au trecut 9 luni de când Ucraina a fost invadată, linia telefonică directă între armatele Statelor Unite și Rusiei a fost folosită doar o singură dată.
Un oficial SUA, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a declarat că Statele Unite au iniţiat un apel prin intermediul liniei de „dezamorsare a conflictului” pentru a comunica părţii ruse îngrijorările sale cu privire la operaţiunile militare ruseşti din apropierea unor infrastructuri critice din Ucraina.
Se cunosc puţine detalii despre incidentului specific care a dus la apelul pe linia directă ce conectează Comandamentul european al armatei americane şi Centrul Naţional de Management al Apărării al Rusiei, precizează Reuters.
Oficialul american a refuzat să dea detalii, dar a precizat că nu a fost folosită atunci când o rachetă rătăcită a aterizat în Polonia, la 15 noiembrie, omorând două persoane. Explozia a fost probabil cauzată de o rachetă de apărare antiaeriană ucraineană, deşi Rusia a fost responsabilă în cele din urmă, pentru că ea a declanşat războiul, a declarat NATO.
Deşi oficialul american a refuzat să precizeze ce activitate rusă a alarmat SUA, au existat incidente recunoscute public care au implicat atacuri ruseşti în jurul infrastructurii critice ucrainene. Printre acestea se numără operaţiunile ruseşti în jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie, cea mai mare din Europa, care se află sub control rusesc.
Ucraina şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea că Rusia ar putea arunca în aer barajul Nova Kahovka, un rezervor de apă enorm din sudul Ucrainei, a cărui spargere ar inunda aşezările din aval, inclusiv capitala regională strategică Herson, pe care forţele ucrainene au recucerit-o la 11 noiembrie după retragerea ruşilor.
Cum se face, concret, comunicarea cu rușii
Comunicarea directă între SUA şi Rusia a fost în centrul atenţiei de la începutul invaziei Rusiei în ţara vecină, având în vedere riscul grav ca o eroare de calcul din partea uneia dintre părţi să provoace un conflict direct între cele două state nucleare.
Când a fost anunţată, în martie, Pentagonul a declarat că această linie directă între armatele americană şi rusă a fost creată pentru a evita orice ciocniri involuntare în spaţiul aerian al NATO sau la sol. Americanii au crezut, de asemenea, că ar putea fi utilă dacă Statele Unite ar avea nevoie să evacueze americani de pe teritoriul ocupat de Rusia în Ucraina. Un oficial a speculat că ar fi putut fi folosită şi în cazul în care un avion de vânătoare rusesc ar fi urmărit un avion ucrainean în spaţiul aerian polonez sau dacă o rachetă rusă ar fi traversat spaţiul aerian al NATO.
Linia de dezamorsare a unui potenţial conflict este testată de două ori pe zi, cu apeluri efectuate în limba rusă, a declarat oficialul american pentru Reuters. Un vorbitor de limbă rusă din cadrul Comandamentului european al SUA iniţiază aceste apeluri de la Wiesbaden, Germania, a precizat oficialul.
Linia de „deconflictualizare”, cum i se spune acestei linii directe de comunicaţie, este una dintre puţinele modalităţi pe care armatele SUA şi Rusiei le mai au pentru a menţine un dialog direct, menţionează Reuters.
Alte canale militare includ rare discuţii la nivel înalt între secretarul american al apărării Lloyd Austin şi ministrul rus al apărării Serghei Şoigu.
Cei mai importanţi generali americani şi ruşi, şeful Statului Major Interarme al armatei americane, Mark Milley, şi generalul rus Valeri Gherasimov, au vorbit, de asemenea, în două rânduri de la începutul războiului.
Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, şi directorul CIA, Bill Burns, au avut, de asemenea, contacte cu omologii ruşi.
Cu toate acestea, relaţiile dintre SUA şi Rusia sunt la cel mai scăzut nivel de la Războiul Rece încoace, iar Departamentul de Stat al SUA a declarat luni că Moscova a amânat discuţiile de la Cairo, care vizau reluarea inspecţiilor privind armele nucleare. Ministerul rus de Externe a confirmat că discuţiile au fost amânate. Niciuna dintre părţi nu a oferit un motiv.
În timpul Războiului Rece, Statele Unite şi Uniunea Sovietică au menţinut astfel de linii directe la diferite niveluri, reaminteşte Reuters.