MENIU

Război Israel-Hamas. Negocieri intense pentru un armistițiu de 3 zile în Gaza

Criza umanitară lovește în palestinienii simpli. Foto/Profimedia

Surse au declarat că Israelul și organizația Hamas negociază un armistițiu de 2-3 zile, în care vor fi eliberați ostatici ai Hamas.

Negocierile sunt mediate de Qatar şi în consultare cu SUA, a precizat sursa citată.

Discuţiile se învârt în jurul "eliberării a 10 până la 15 ostatici în schimbul unei pauze umanitare de 48 până la 72 de ore" în luptele din Gaza.

Israelul a lansat o campanie masivă de bombardamente în Fâşia Gaza după atacul Hamas din sudul Israelului soldat cu 1.400 de morţi pe 7 octombrie.

Israelul a lansat între timp operaţiuni la sol în Fâşia Gaza şi a pătruns în Gaza City, fortăreaţa Hamas.

Politicienii şi liderii militari israelieni susţin că intenţionează să eradicheze gruparea Hamas din Fâşia Gaza.

Numărul palestinienilor ucişi în Gaza de la începutul războiului este de 10.569, a anunţat Ministerul Sănătăţii al Hamas.

Sute de mii de oameni au fugit din calea luptelor. Mulţi cetăţeni străini sau cu dublă cetăţenie se află în continuare în teritoriul de coastă sub asediu.