Război în Ucraina, ziua 890. Zelenski: Întreaga lume vrea ca Rusia să participe la următorul summit pentru pace - LIVE TEXT
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu acordat miercuri mai multor media franceze, între care şi AFP, că „întreaga lume”, inclusiv Ucraina, vrea ca Rusia să participe la viitorul summit pentru pace. este ziua 890 a războiului din Ucraina.
UPDATE 21:00 Dependența Europei față de gazul rusesc începe să crească
Livrările medii zilnice de gaze naturale ale Gazprom către Europa au atins în iulie cel mai ridicat nivel din acest an, înregistrând un avans de 5,7% comparativ cu anul trecut, şi de 12% faţă de iunie, conform calculelor Reuters. Gazul rusesc a fost principala armă de șantaj folosită de Vladimir Putin, pentru a ține Europa ”în șah”. În ciuda sancțiunilor occidentale, Europa are în continuare nevoie de gazele din Rusia și se ”ignoră” aceste sancțiuni.
UPDATE 20.10 Putin a grațiat oficial 13 persoane condamnate în Rusia care au fost eliberate joi în cadrul unui schimb masiv de prizonieri cu Occidentul
Într-o declarație, Kremlinul a mulțumit guvernelor străine care au contribuit la schimb și a precizat că Putin a semnat decretele de grațiere a lui Evan Gershkovici, Paul Whelan, Oleg Orlov, Lilia Tchanycheva, Ksenia Fadeïeva, Vladimir Kara-Mourza, Ilia Iachine, Alexandra Skotchilenko, Alsu Kurmasheva, Andreï Pivovarov, Vadim Ostanine, Demouri (Dieter) Voronine și Kevin Lick.
Statele Unite au încercat să negocieze și eliberarea opozantului rus Navalnîi înainte de decesul acestuia într-o colonie-penitenciar rusă, spune Casa Albă, potrivit AFP.
UPDATE 19.10 Schimb major de prizonieri între Rusia și Occident, coordonat de Turcia. 26 de deținuți eliberați, inclusiv 2 americani și 10 ruși
Rusia îi eliberează pe jurnalistul Wall Street Journal Evan Gershkovich și pe fostul pușcaș marin american Paul Whelan ca parte a unui schimb major de prizonieri cu SUA, anunță joi Bloomberg.
Cei doi, încarcerați în Rusia pe baza unor acuzații de spionaj pe care Statele Unite și ei le neagă, sunt în drum spre destinații din afara Rusiei, a scris publicația Bloomberg citând surse. Americanii și aliații săi vor trimite în schimb prizonieri care sunt deținuți de ei, au spus sursele Bloomberg, care au cerut să rămână anonime.
UPDATE 15.00 - Exporturile de gaze ruseşti prin conducte către Europa, la cel mai ridicat nivel din acest an.
Livrările medii zilnice de gaze naturale ale Gazprom către Europa au atins în iulie cel mai ridicat nivel din acest an, înregistrând un avans de 5,7% comparativ cu anul trecut, şi de 12% faţă de iunie, conform calculelor Reuters.
Oficialii Gazprom nu au răspuns solicitărilor de a comenta informaţia.
Creşterea lunară reflectă încheierea lucrărilor de mentenanţă la conducta Turkstream din Rusia către Turcia, iar analiştii citează de asemenea creşterea sezonieră a cererii, în condiţiile în care companiile de utilităţi încep să stocheze gaze în depozite, înaintea iernii.
UPDATE 13.00 - Primul transport de avioane de luptă F-16 de la aliații NATO a ajuns în Ucraina. Această mișcare îndelung așteptată este menită să sporească capacitatea țării devastate de război de a se apăra de atacurile rusești, relatează Bloomberg.
Termenul limită pentru livrarea avioanelor de luptă fabricate în SUA era sfârșitul acestei luni și a fost respectat, potrivit unor surse anonime. Cu toate acestea, se pare că numărul avioanelor livrate este mic. Ar putea fi vorba de 3 până la 6 aparate. Între timp, surse americane sugerează că, până la sfârșitul lui 2024, Ucraina ar putea avea maximum 10 avioane de luptă F-16.
UPDATE 11:30 - Forțele Moscovei au lansat azi-noapte rachete balistice Iskander-M din regiunea Voronej și Crimeea, precum și drone de atac Shahed de la Capul Chauda – Crimeea și Kursk – Rusia, afirmă forțele aeriene ucrainene.
Cele șapte drone Shahed detectate au fost doborâte în regiunile regiunile Kiev, Poltava, Herson și Dnipro, potrivit unei postări pe Telegram a forțelor aeriene ucrainene, care nu au precizat ce s-a întâmplat cu rachetele Iskander.
UPDATE 10.00 - Primele F-16 primite de Ucraina au venit din Olanda, fiind vorba de șase avioane, scrie The Times, citând surse. În scurt timp vor mai veni și altele din Danemarca, notează publicația britanică.
Informația vine după ce, în urmă cu o lună, Kajsa Ollongren, ministrul olandez al apărării, informase parlamentul olandez că „livrarea primului avion va avea loc în curând”. Asemenea, pe 16 iunie, președintele Zelenski anunțase că avioanele daneze vor începe să sosească „în viitorul apropiat”.
„Cea mai mare parte a lumii spune că Rusia trebuie să fie reprezentată la al doilea summit, altfel nu vom obţine niciun fel de rezultate importante. Întrucât întreaga lume o vrea la masă, noi nu ne putem opune”, a spus el.
Kievul a organizat în iunie în Elveţia un summit pentru pace în Ucraina, la care au participat circa 90 de ţări, în principal aliate. Rusia a fost exclusă, iar China, ţară cu greutate diplomatică şi apropiată de Moscova, a refuzat să participe.
Recent, Ucraina a anunţat că va elabora un plan până în luna noiembrie care să servească drept bază pentru viitorul summit, în timp ce preşedintele rus Vladimir Putin a pus drept condiţie pentru discuţii ca Ucraina să se retragă de pe teritoriile anexate de Rusia în septembrie 2022 şi să renunţe la aspiraţia de a adera la NATO, revendicări inacceptabile pentru ucraineni şi Occident.
Moscova a declarat că aşteaptă detalii suplimentare despre acest summit înainte de a decide dacă va participa sau nu, dar a susţinut că actualul guvern de la Kiev nu este un interlocutor legitim.
Zelenski a făcut apel la China să exercite presiuni asupra aliatului său rus pentru a pune capăt războiului, care afectează ţara sa de doi ani şi jumătate, ceea ce Beijingul, cel puţin în mod public, nu a făcut-o până acum.
„Dacă China vrea, ea poate forţa Rusia să oprească acest război. China aparţine lumii şi este un stat influent”, a spus el.
„Nu o vreau ca mediator, vreau ca ea să pună presiune pe Rusia”, a insistat preşedintele ucrainean în interviu.