MENIU

Război în Ucraina, ziua 841: Mutarea periculoasă făcută de Putin în Marea Neagră. Experții militari trag un semnal de alarmă - LIVE TEXT

Vladimir Putin / Foto: Profi Media

Ucraina a ajuns în ziua cu numărul 841 de război. Experții militari susțin că o treime din flota Rusiei de la Marea Neagră – peste 20 de nave – a fost scufundată sau dezafectată în cele 27 de luni, de când Moscova a ordonat armatei sale să invadeze Ucraina. Acum Putin face o mutare disperată, după de flota sa din Crimeea a fost ciopârțită. O acțiune periculoasă este întreprinsă de Rusia în Marea Neagră, folosirea a patru submarine pentru a monitoriza regiunea.

UPDATE 00.00 - Trupele ruse au înregistrat pierderi „astronomice” în timp ce încercau să avanseze în regiunea ucraineană Harkov, a declarat un oficial NATO care a vorbit sub protecția anonimatului, în cadrul reuniunii miniștrilor apărării din țările NATO care a avut loc la Bruxelles, scriu joi The Kyiv Independent și Ukrainska Pravda.

UPDATE 21:40 - SUA şi Ucraina semnează un acord de securitate pe 10 ani, considerat un precursor al aderării la NATO.

Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să consolideze apărarea Ucrainei împotriva invadatorilor ruşi. Acordul, semnat în marja summitului G7 din Italia, se doreşte a fi un pas spre o eventuală aderare a Ucrainei la NATO, potrivit textului acordului, relatează Reuters.

"Părţile recunosc că acest acord face o punte către o eventuală aderare a Ucrainei la alianţa NATO", se arată în text.

 

În cadrul acordului, Statele Unite îşi reafirmă sprijinul pentru apărarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, pe fondul noilor presiuni din partea Rusiei pe frontul estic al Ucrainei.

UPDATE 21:03 - Opt state, printre care și România, cer interzicerea accesului diplomaților ruși în Spațiul Schengen.

"Libera circulaţie a titularilor de paşapoarte diplomatice şi de serviciu ruseşti, acreditaţi într-un stat gazdă, facilitează activităţile maligne în întregul spaţiu Schengen", se spune în scrisoarea datată 11 iunie şi consultată de Reuters.

Miniştrii spun că serviciile de informaţii, propaganda "sau chiar pregătirea actelor de sabotaj reprezintă principala sarcină de lucru pentru un număr mare de "diplomaţi" ruşi în UE" şi, deşi expulzările au fost importante, ameninţarea a rămas.

UPDATE 20.00 - Aliații vor trimite Ucrainei obuze de 152 mm în valoare de aproximativ 350 de milioane de euro a anunțat joi ministerul olandez al apărării, în urma discuțiilor din timpul unei întâlniri de două zile a miniștrilor apărării NATO la Bruxelles, relatează Reuters.

Obuzele vor fi achiziționate prin Fondul Internațional pentru Ucraina (IFU), un mecanism de finanțare care utilizează contribuții financiare de la parteneri internaționali, inclusiv olandezi, pentru a procura echipament militar pentru Ucraina, a adăugat ministerul.

UPDATE 18.00 - Statele membre ale NATO au aprobat un plan în vederea unei misiuni de asistenţă şi instruire pentru armata ucraineană destinate susţinerii acesteia în războiul cu Rusia, au declarat joi agenţiei DPA surse din cadrul Alianţei, relatează Agerpres.

Misiunea, care va fi denumită "Asistenţă de Securitate şi Instruire NATO pentru Ucraina" (NATO Security Assistance and Training for Ukraine NSATU), va presupune furnizarea de ajutor militar Ucrainei în cadrul structurilor oficiale ale NATO pentru prima dată de la începutul războiului cu Rusia.

Până în prezent statele NATO au coordonat acest ajutor prin grupul informal condus de SUA şi denumit Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei, cunoscut şi ca "grupul de la Ramstein", după numele bazei militare americane din Germania unde a avut loc prima lor reuniune după lansarea invaziei ruse în Ucraina.

UPDATE 16:43 - China are propiul plan pentru pacea din Ucraina: boicotul subtil

China își promovează propriul plan de pace pentru încetarea războiului dintre Rusia și Ucraina. În timp ce zeci de state ale lumii se întâlnesc la sfârșitul acestei săptămâni pentru un summit privind pacea în Ucraina, China a făcut lobby pe lângă decidenții altor țări în favoarea aternativei formulate de Beijing.

Unul dintre cei 10 diplomați care au discutat cu Reuters despre eforturile de lobby a numit campania Beijingului "boicot subtil", transmite Agerpres.

UPDATE 14:01 - Zelenski spune că se aşteaptă la „decizii importante” de la G7

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că se aşteaptă la "decizii importante" de la summitul G7 care se deschide în Italia, inclusiv semnarea unor acorduri de securitate cu Statele Unite şi Japonia, relatează AFP.

"O mare parte (a acestui summit - n.r.) va fi dedicată Ucrainei, apărării noastre şi rezilienţei noastre economice. Ne aşteptăm ca astăzi să fie luate decizii importante", a scris Zelenski pe Telegram.

Ucraina urmează să semneze, de asemenea, acorduri bilaterale de securitate cu Japonia şi Statele Unite, considerând că înţelegerea cu Washingtonul este un document "fără precedent", potrivit lui Zelenski.

Ţările G7, care includ principalii susţinători militari şi financiari ai Ucrainei de la invazia rusă din februarie 2022, sunt aşteptate să discute un acord major care ar putea debloca un împrumut de 50 de miliarde de dolari pentru Kiev, garantat de dobânzile viitoare generate de activele ruseşti confiscate.

UPDATE 11:30 - Rusia, acuzată că a folosit înfometarea populație ca "armă murdară" în Ucraina

Rusia s-a implicat într-un „tipar deliberat” în care a utilizat înfometarea civililor în beneficiul său în timpul asediului de 85 de zile asupra orașului ucrainean Mariupol la începutul anului 2022, ceea ce reprezintă crimă de război, potrivit unei noi analize înaintată către Curtea Penală Internațională.

UPDATE 10:10 - Ministrul Angel Tîlvăr participă, joi şi vineri, la Reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, care se desfăşoară la Cartierul General al NATO de la Bruxelles, transmite MApN.

De asemenea, Tîlvăr va lua parte la întâlnirea Grupului de Contact pentru apărarea Ucrainei (UDCG), organizată în marja reuniunii NATO.

Ministrul Apărării va mai avea întrevederi bilaterale cu omologii din Canada, Regatul Ţărilor de Jos şi Ucraina.

Agenda de discuţii este axată pe subiecte de importanţă majoră pentru organizaţie în pregătirea deciziilor ce urmează a fi luate de şefii de stat şi de guvern din ţările aliate la Summitul NATO din luna iulie, care va marca 75 de ani de la semnarea Tratatului de la Washington.

UPDATE 09:45 - Nouă morţi şi 29 de răniţi în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Krivoi Rog

Nouă persoane au fost ucise şi 29 rănite miercuri în urma unui atac cu rachetă al Rusiei asupra oraşului Krivoi Rog din sudul Ucrainei, localitatea natală a preşedintelui Volodimir Zelenski, care a cerut din nou Occidentului să livreze mai multe sisteme de apărare antiaeriană ţării sale, relatează AFP.

Şeful Consiliului de Apărare din Krivoi Rog, Oleksandr Vilkul, a declarat că invadatorii au lansat o rachetă Iskander-M asupra oraşului, conform agenţiei de presă Unian.

"Operaţiunile de salvare au fost finalizate. Nouă persoane au murit, iar alte 29 sunt rănite. Printre cei răniţi sunt şi cinci copii", a indicat pe Telegram ministrul ucrainean de interne Igor Klimenko.

Zelenski a publicat o înregistrare video făcută de echipele de salvare la locul tragediei, arătându-le căutând supravieţuitori printre dărâmăturile încă fumegânde ale unei clădiri.

Preşedintele ucrainean şi-a reînnoit apelul către aliaţii occidentali ai Ucrainei de a-i livra noi sisteme de apărare antiaeriană pentru a putea contracara atacurile ruseşti.

UPDATE 6:50 - SUA denunţă "crimele" comise de Rusia împotriva copiilor

Statele Unite au acuzat din nou Moscova că, după invazia Ucrainei, a transferat în Rusia copii ucraineni, unii dintre aceştia fiind oferiţi spre adopţie, conform AFP.

  "Acest lucru este josnic, îngrozitor", a declarat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, într-un comunicat, adăugând că "Rusia duce un război nu doar împotriva armatei ucrainene, ci şi împotriva poporului ucrainean".


20.000 de minori "deportaţi sau strămutaţi cu forţa"

Comunicatul Casei Albe se referă în special la o anchetă a Financial Times, publicată miercuri, care susţine că a identificat şi localizat patru copii ucraineni transferaţi în Rusia şi apoi oferiţi spre adopţie pe site-ul usynovite.ru. Copiii au vârste cuprinse între 8 şi 15 ani.

Potrivit ziarului, numele unuia dintre ei a fost schimbat în limba rusă, iar pe site nu se face nicio menţiune cu privire la originea lor ucraineană.

Ucraina cere returnarea a aproape 20.000 de minori "deportaţi sau strămutaţi cu forţa" în Rusia de la începutul asaltului său, la 24 februarie 2022.

UPDATE 5:20 - Zelenski vizitează Arabia Saudită înaintea discuţiilor de pace din Elveţia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a aterizat miercuri în Arabia Saudită, cu câteva zile înainte de un summit de pace organizat pentru Ucraina în Elveţia, relatează dpa.

Zelenski a ajuns în oraşul-port saudit Jeddah şi s-a întâlnit cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al monarhiei, potrivit agenţiei de presă saudite SPA.

Aceştia au discutat despre legăturile dintre cele două ţări şi despre evoluţiile în criza dintre Ucraina şi Rusia, a adăugat agenţia de presă saudită, fără a da detalii.

Prinţul Mohammed a subliniat în cursul întrevederii sprijinul regatului pentru toate eforturile de a soluţiona criza şi de a atenua efectele sale în plan umanitar.

Arabia Saudită nu intenţionează să participe la conferinţa din 15-16 iunie şi nici Rusia nu va participa, au declarat anterior surse din Riad sub rezerva anonimatului.

Elveţia a invitat aproximativ 160 de ţări la conferinţă pentru a discuta posibile modalităţi de a obţine o pace durabilă în Ucraina.

Rusia, care a invadat Ucraina în urmă cu peste doi ani, nu a primit o invitaţie la conferinţă. Kremlinul a respins discuţiile ca fiind fără sens.