Război în Ucraina, ziua 461. Controverse privind atacul cu drone kamikaze asupra Moscovei. Apel fără precedent al ONU - LIVE TEXT
Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că s-au luat decizii cu privire la momentul lansării contraofensivei în teritoriile ocupate. În paralel, presiunea asupra Rusia crește și la graniță: Finlanda, cel mai nou membru al NATO, şi alte două state nordice găzduiesc un exerciţiu aerian de o amploare fără precedent. Pe de altă parte, armata rusă a continuat să bombardeze, cu drone, Kievul.
UPDATE 24:05 - ONU: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a cerut Ucrainei şi Rusiei să protejeze centrala nucleară Zaporojie
Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică a ONU (AIEA), Rafael Grossi, a cerut marţi Ucrainei şi Rusiei să respecte cinci principii pentru a proteja centrala nucleară Zaporojie, sugerând că nu a obţinut încă din partea celor două ţări acordul cu privire la protejarea centralei, informează Reuters.
UPDATE 23:40 - Un analist în domeniul apărării explică de ce atacarea Moscovei ar putea indica un „steag fals”
Existența unor imagini cu atacul cu drone din timpul nopții asupra Moscovei ar putea implica „un anumit element de planificare prealabilă” care ar putea indica faptul că este vorba de o operațiune sub steag fals, a declarat un analist din domeniul apărării.
UPDATE 23:20 - Ucraina cere Comisiei Europene revenirea la liberalizarea completă a importurilor de cereale ucrainene în UE
Ucraina i-a cerut marţi Comisiei Europene să nu prelungească dincolo de data de 5 iunie restricţiile temporare aplicate importurilor de patru produse agricole ucrainene în România, Polonia, Bulgaria, Slovacia şi Ungaria, invocând că această decizie a provocat „dificultăţi” sectorului agricol ucrainean.
UPDATE 22:25 - Șeful diplomaţiei britanice: Ucraina are dreptul să lovească ţinte pe teritoriul rus în scop de autoapărare
Şeful diplomaţiei britanice, James Cleverly, a declarat marţi că Ucraina are dreptul să lovească ţinte pe teritoriul rus în scop de autoapărare, informează dpa preluată de Agerpres.
"Ucraina are dreptul legitim să se apere. Ea are dreptul legitim de a face aceasta în interiorul propriilor sale frontiere, desigur, însă ea are de asemenea dreptul să proiecteze forţe dincolo de frontierele sale pentru a submina capacitatea Rusiei de a proiecta forţe în interiorul Ucrainei", a spus Cleverly, membru al Partidului Conservator aflat la guvernare în Regatul Unit, în timpul unei conferinţe de presă alături de omologul său estonian Margus Tsahkna, în capitala Estoniei, Tallin.
"Prin urmare, ţintele legitime dincolo de propria sa graniţă sunt parte a autoapărării Ucrainei. Şi noi trebuie să recunoaştem aceasta", a adăugat James Cleverly.
Şeful diplomaţiei britanice nu a dorit să comenteze asupra dronelor care au lovit Moscova, afirmând că nu va face speculaţii cu privire la cele mai recente lovituri.
UPDATE 21:00 - Casa Albă afirmă din nou că nu susţine atacurile în interiorul Rusiei
Statele Unite încă adună informaţii despre relatările privind atacul cu drone de la Moscova, a afirmat marţi Casa Albă, reiterând că Washingtonul nu sprijină atacurile în interiorul Rusiei şi se concentrează pe a ajuta Ucraina să-şi redobândească întregul teritoriu.
„Am văzut ştirile şi încă adunăm informaţii despre ce s-a întâmplat. Ca principiu general, noi nu susţinem atacurile în interiorul Rusiei”, a spus un purtător de cuvânt al Casei Albe, scrie Agepres.
Acesta a adăugat că Washingtonul este „concentrat pe a furniza Ucrainei echipamentul şi pregătirea necesare pentru a-şi recupera teritoriul lor suveran”. Reprezentantul preşedinţiei americane s-a referit şi la atacurile ruse asupra Kievului, oraş lovit de drone şi rachete de 17 ori în luna mai.
UPDATE 19.00 - Vladimir Putin crede că atacul asupra Moscovei este răspunsul Kievului pentru faptul că armata rusă a lovit zilele trecute sediul serviciilor militare de informaţii din Ucraina. Prin atacul cu drone ucrainene asupra Moscovei, autorităţile de la Kiev încearcă să intimideze cetăţenii ruşi şi să provoace un răspuns similar din partea conducerii ruse, a declarat Vladimir Putin, marți.
UPDATE16:20 - NATO încearcă să treacă peste neînțelegerile legate de primirea Ucrainei în alianță
Miniştrii de externe din NATO vor încerca, cu ocazia unei reuniuni prevăzute pentru această săptămână la Oslo, să depăşească divergenţele dintre ţările lor în legătură cu o viitoare aderare a Ucrainei la organizaţie, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
UPDATE 14:00 - Dronele care au atacat Moscova marți dimineață ar fi căzut atât în apropierea reședinței lui Vladimir Putin, cât și în apropierea casei ministrului rus al Apărării Serghei Șoigu. Informația a fost lansată de organzația politică „Rusia Deschisă”, fondată de omul de afaceri rus din exil Mihail Hodorkovski.
UPDATE 11.45 - Biroul președintelui Ucrainei a reacționat ironic după noul atac cu drone asupra Moscovei, produs marți dimineață. Șefului instituției, Mihailo Podoliak, a afirmat că, probabil, dronele rusești vor să se întoarcă la cei care le-au creat, sugerând chiar o deturnare prin intermediul Inteligenței Artificiale.
UPDATE 9:00 - Răsturnare de situație oarecum neașteptată în războiul din Ucraina. Moscova a fost atacată, marți dimineață, de mai multe drone kamikaze și multiple explozii au fost raportate în diverse zone ale capitalei ruse. Atacurile au fost confirmate atât de site-uri rusești, cât și de primarul capitalei.
UPDATE 8.45 - Ministrul ucrainean al Apărării a confirmat că țara sa a folosit deja rachetele de croazieră Storm Shadow, livrate de Marea Britanie și că acestea au lovit toate țintele vizate. Este vorba de rachetele cu cea mai lungă rază de acțiune pe care le poate folosi Kievul împotriva forțelor rusești. Potrivit oficialului, eficiența loviturilor a fost 100%.
UPDATE 7:00 - Cel puţin o persoană a fost rănită în noaptea de luni spre marţi în timpul unui nou „atac masiv” al dronelor ruseşti asupra Kievului, a anunţat primarul capitalei ucrainene Vitali Kliciko, transmite AFP, citată de Agerpres.
Victima, o femeie de 27 de ani, a fost internată în spital, a informat Vitali Kliciko pe Telegram.
Conform administraţiei civile şi militare, atacul din noaptea de luni spre marţi a fost efectuat cu drone.
UPDATE - Volodimir Zelenski afirmă că „s-au luat decizii” cu privire la momentul în care trupele ucrainene vor înainta, într-un alt indiciu că Kievul este pregătit să lanseze contraofensiva mult așteptată, potrivit Sky News. În discursul său nocturn, președintele ucrainean a declarat că s-a întâlnit cu oficiali militari nu doar pentru a discuta despre pregătire, tactici și livrări de muniție „ci și despre momentul potrivit”. „Vom face acest lucru. Deciziile au fost luate”, a adăugat el.
UPDATE - Exerciţii de amploare la care participă aproximativ 150 de avioane de luptă din ţări occidentale, printre care Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, au început luni în Finlanda, Suedia şi Norvegia, au anunţat forţele aeriene finlandeze, relatează AFP. Organizat o dată la doi ani de către ţările nordice începând din 2013, exerciţiul „Arctic Challenge” din acest an reuneşte 14 state.