Ucraina își EXTINDE arsenalul în timp ce SUA și RUSIA decid pacea
În timp ce Statele Unite și Rusia se așează singure la masa discuțiilor, Ucraina anunță că își extinde arsenalul. Zelenski a anunțat că Armata ucraineană a testat cu succes o dronă de producție proprie, capabilă să lovească ținte aflate la o distanță de până la 3.000 km.
„Continuăm să dezvoltăm o linie de arme cu rază lungă de acțiune, care va contribui la garantarea securității statului nostru”, a spus Volodimir Zelenski. Totodată, liderul de la Kiev a spus că Ucraina a dezvoltat o nouă versiune a rachetei Neptun cu rază de acțiune de până la 1.000 de km. Aceasta este o rachetă subsonică lansată de la sol, pe care Ucraina a modificat-o anterior pentru a putea lovi ținte rusești strategice.