Război în Siria. Avioane americane, nevoite să schimbe traseul ca să evite ciocnirea cu cele ruseşti
Pentagonul a anunţat că s-a întâmplat ca avioane americane să fie nevoite să-şi schimbe traiectoria pentru a evita coliziunea cu avioane ruse în Siria.
Oficialii americani au declarat că cel puţin un astfel de incident a avut loc în ultima săptămână, după ce Rusia a declanşat o campanie aeriană în Siria, conform Mediafax.
Pericolul unui accident militar între forţele celor două ţări care operează în spaţiul aerian sirian a crescut, în timp ce discuţiile pe tema apărării între SUA şi Rusia stagnează.
"Am luat măsuri pentru a asigura separarea sigură a aeronavelor, dar continuăm să efectuăm misiuni deasupra Irakului şi Siriei, în sprijinul acestei misiuni de degradare şi distrugere" a grupării ISIS, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, căpitanul Jeff Davis.