Răsturnare de situație în cazul Schengen! Ce NU acceptă Bulgaria și care este poziția României pe aceeași temă
Răsturnare de situație privind intrarea în spațiul Schengen, pe cale aeriană. Guvernul bulgar spune că Austria nu a acceptat nicio condiţie suplimentară pentru migranți, în afară de cele prevăzute în Regulamentul Dublin. Acestea stabilesc că prima ţară prin care un migrant intră în UE este responsabilă cu tratarea cererii sale de azil. Informația a apărut în presa internațională.
Totul vine după ce, pentru a accepta votul asupra aderării Bulgariei şi României la spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, Austria a cerut consolidarea protecţiei frontierelor externe ale UE pentru a combate valul de migranţi şi preluarea de România şi Bulgaria a solicitanţilor de azil sosiţi în Austria, în special afgani şi sirieni.
Aceste condiţii se regăsesc acum în declaraţia comună pe care Austria a convenit-o cu Bulgaria şi România. Guvernul bulgar neagă aceste aspecte și spune că nu acceptă refugiaţii afgani şi sirieni sosiţi din Austria. Adică îi va prelua numai pe aceia pentru care Bulgaria a fost prima ţară de intrare în UE, aşa cum prevede Regulamentul Dublin.
Mai multe articole despre:
schengen
aderare romania schengen
bulgaria
austria
conditii aderare schengen