Răsturnare de situație în cazul avionului din care a căzut un pasager. Ce s-a întâmplat de fapt
Explozia care s-a produs marți la bordul unui avion Airbus A321 la puțin timp după decolarea de pe aeroportul capitalei Somaliei, Mogadiscio, are cel mai probabil ca origine o bombă, potrivit comandantului aeronavei și analizei efectuate de un expert.
In schimb, guvernul somalez pune explozia mai degraba pe seama unei probleme de presurizare. Avionul companiei somaleze Daalo Airlines efectua un zbor intre Mogadiscio si Djibouti, capitala statului omonim din Cornul Africii, si avea la bord 74 de pasageri, iar doi dintre ei au fost raniti usor. Un post local de radio a anuntat initial ca unii martori de la sol ar fi vazut un om in flacari cazand din avion, dar aceasta informatie nu s-a confirmat.
Imaginile cu avionul dupa aterizare arata o gaura cu diametrul de circa un metru in fuselaj, in zona centrala a aeronavei, pe partea dreapta deasupra aripii, precum si urme de funingine ce indica un incendiu.
Comandantul, un pilot sarb in varsta de 64 de ani, a declarat ca explozia nu a afectat sistemul de navigatie si, in pofida despresurizarii avionului ca urmare a gauririi fuselajului, a reusit sa-l readuca la sol, el estimand ca cel mai probabil cauza exploziei este o bomba amplasata la bord.