Rasismul a fost în creștere în Germania în 2019
Agenţia Antidiscriminare din Germania a constatat o înmulţire a raportărilor de situaţii de rasism în 2019, prezintă marţi agenţia Reuters, citând raportul anual al instituţiei. Aceste constatări, care apar după un weekend în care zeci de mii de oameni au umplut străzile Europei pentru manifestaţii de susţinere a mişcării Black Lives Matter, evidenţiază faptul că rasismul şi discriminarea instituţionale sunt departe de a fi caracteristice doar Statelor Unite ale Americii, mai scrie Agerpres.
Potrivit raportului anual al Antidiskriminierungsstelle des Bundes, publicat marţi, numărul plângerilor de rasism primite de agenţie a crescut cu 10%, la 1176. Directorul agenţiei, Bernhard Franke, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că nici poliţia "nu este atât de liberă de discriminare cum ar vrea să creadă unii dintre noi. Am constatat 200 de cazuri de profilare rasială, de persoane oprite de poliţie pur şi simplu din cauza felului în care arată", a spus Franke.
Doar jumătate din landurile germane şi-au creat propriile agenţii antidiscriminare, ceea ce reprezintă o deficienţă instituţională care pune piedici combaterii rasismului, a menţionat responsabilul german. Având în vedere experienţa sa din perioada celui de-al doilea război mondial, Germania este foarte vigilentă în faţa violenţelor neonaziste, cum a fost atacul armat de anul trecut de la o sinagogă, soldat cu moartea a doi trecători, iar alte forme de rasism au beneficiat de mai puţină atenţie, adaugă Reuters.