Raid devastator al SUA asupra Statului Islamic: cel puțin 40 de morți
Avioane neidentificate au întreprins vineri dimineață un atac asupra orașului libian Sabratha, din vestul țării, omorând cel puțin 40 de persoane, a declarat primarul localității pentru Reuters, în timp ce un alt oficial, citat de AFP, a afirmat că victimele sunt, cel mai probabil, membri ai grupării jihadiste Statul Islamic, iar publicația New York Times a scris că raidul a fost întreprins de avioane americane, notează Agerpres.
Avioanele au lovit la ora 03:30 o clădire din districtul Qasr Talil, în care locuiau muncitori străini, a declarat primarul Hussein al-Thwadi. Potrivit acestuia, 41 de persoane au fost ucise și 6 rănite.
Clădirea vizată a fost distrusă în întregime, a declarat Hussein al-Dawadi, responsabil din Sabratha. 'Marea majoritate a celor decedați erau tunisieni care erau probabil membri ai Statului Islamic', a indicat el pentru AFP.
Sabratha se află la 70 km vest de Tripoli, în apropierea frontierei cu Tunisia, într-o zonă unde oficiali occidentali afirmă că sunt prezenți militanți ai SI, în cadrul expansiunii jihadiștilor în țara nord-africană.
Potrivit unui responsabil occidental citat sub anonimat de publicația New York Times, preluată de AFP și Reuters, raidul a fost întreprins de avioane americane împotriva unei tabere a SI, unde se găsea un înalt responsabil al grupării având legătură cu cele două atentate sângeroase comise anul trecut în Tunisia, la Muzeul Bardo și în stațiunea Sousse.
Responsabilul occidental a vorbit despre mai mult de 30 de morți în urma raidului, toți membri ai Statului Islamic, printre care un mare număr de tunisieni.
Este pentru prima dată când un astfel de raid vizează orașul Sabratha, controlat de milițiile Fajar Libya (Zorii Libiei).