MENIU

Putin, vizită fulger în Italia. Ce spre să obțină președintele rus?

<p>Vladimir Putin</p>

Preşedintele rus Vladimir Putin, care a efectuat joi o vizită fulger în Italia, a declarat că speră că guvernul italian se va exprima în mod clar şi consecvent în favoarea restabilirii relaţiilor depline între Uniunea Europeană şi Rusia şi că va ajuta Bruxellesul să se convingă că sancţiunile UE împotriva Moscovei au fost o eroare, potrivit Reuters.

Într-o conferinţă de presă comună cu premierul italian Giuseppe Conte, preşedintele rus a spus că Moscova înţelege că Roma are o marjă limitată de manevră din cauza diverşilor factori, dar speră că Italia să poată explica Uniunii Europene pagubele pe care sancţiunile blocului comunitar le-au făcut.

Putin a mai spus că nu vede obstacole insurmontabile în restabilirea relaţiilor depline între Moscova şi Bruxelles şi este gata să-şi joace rolul necesar dacă nu se ridică piedici artificiale în calea Rusiei.

Uniunea Europeană a impus sancţiuni împotriva Rusiei în 2014 după ce Moscova a anexat peninsula ucraineană Crimeea, iar apoi le-a prelungit şi extins periodic, în condiţiile în care Kievul şi Occidentul acuză Rusia de sprijin acordat rebelilor separatişti din estul Ucrainei.

În aceeaşi conferinţă de presă, şeful statului rus a tras un semnal de alarmă în legătură cu degradarea situaţiei din Libia, declarându-se preocupat de sosirea în Libia a unor militanţi înarmaţi din provincia Idlib, nord-vestul Siriei.

Moscova cere părţilor care iau parte la conflictul libian să se înţeleagă asupra unei încetări a focului şi să angajeze un proces politic adecvat, a mai spus Putin.

Sursa: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
Vladimir Putin