Vladimir Putin se întâlnește cu mamele soldaților mobilizați, pentru a pune capăt protestelor
Președintele Vladimir Putin se va întâlni săptămâna aceasta cu mamele soldaților rezerviști chemați să lupte în Ucraina, a anunțat marţi Kremlinul. Întâlnirea are loc pe fondul plângerilor continue și a protestelor privind modul în care s-a făcut mobilizare, dar și pregătirea soldaților înainte de a fi trimiși în Ucraina.
În stilul carateristic comunicării Kremlinului, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskow, nu a anunțat înâlnirea liderului rus cu mamele rectuților, ci a CONFIRMAT informația care circula "pe surse".
"Într-adevăr, o astfel de întâlnire este planificată, putem confirma", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
"Președintele organizează adesea astfel de întâlniri, dar nu toate sunt publice. În orice caz, președintele primește informații de primă mână despre starea reală a lucrurilor", a mai spus Peskov, dar nu a precizat data exactă la care Vladimir Putin se va întâlni cu mamele rezerviştilor.