Putin: Moscova este dispusă să contribuie la soluţionarea paşnică a crizei din Ucraina
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat marţi, în cursul unei convorbiri telefonice cu omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, că Moscova este pregătită să contribuie în continuare la soluţionarea paşnică a crizei din Ucraina, a anunţat Kremlinul.
În cursul unei convorbiri între cei doi lideri, "Vladimir Putin a confirmat intenţia Rusiei de a contribui la o soluţionare paşnică a crizei", a declarat serviciul de presă al Kremlinului într-un comunicat.
Această discuţie a avut loc în contextul unui armistiţiu fragil între armata ucraineană şi rebeli proruşi în estul Ucrainei, potrivit mediafax.ro.
Potrivit comunicatului, Putin a "subliniat importanţa unui armistiţiu durabil între cele două părţi implicate în conflictul din Ucraina".