MENIU

Putin îi este recunoscător lui Hollande pentru ceremoniile de sărbătorire a Debarcării din Normandia

Putin îi este recunoscător lui Hollande pentru ceremoniile de sărbătorire a Debarcării din Normandia

Preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a declarat recunoscător omologului său francez, François Hollande, pentru ceremoniile de sărbătorire a Debarcării aliaţilor din Normandia, relatează AFP.

"Mi se pare că trebuie să fim recunoscători Franţei şi preşedintelui francez pentru acest eveniment, pentru mesajul făcut, care a arătat că lumea nu a uitat de cel de-al Doliea Război Mondial, de veterani, nu i-a uitat pe cei care ne-au adus această victorie", a declarat Putin.

"Îl voi suna pe preşedintele francez şi-i voi mulţumi încă o dată pentru discursul său, în care a vorbit despre rolul decisiv al fostei Uniuni Sovietice în victoria asupra nazismului", a adăugat el.

Preşedintele rus a declarat, de asemenea, că cea mai importantă discuţie pe care a avut-o joi a fost cea cu Hollande.
"Discuţia cea mai importantă a fost cea cu preşedintele francez. Am discutat în mod aprofundat despre relaţiile bilaterale, despre legăturile economice şi probleme internaţionale, incusiv despre dosarul nuclear iranian şi despre Siria", a afirmat Putin.

De asemenea, sub egida Hollande, joi a avut loc o întâlnire între Putin şi noul preşedinte ucrainean, Petro Poroşenko.