MENIU

Putin, despre anexarea Crimeei: Am făcut ceea ce trebuie. Am reparat o nedreptate istorică

<p>Vladimir Putin </p>

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în cadrul unui documentar al postului de televiziune Rossia 1, că anexarea Crimeei a însemnat corectarea unei nedreptăți istorice, adăugând că nu regretă acțiunile Moscovei, în acest sens, informează Reuters.

"Nu importanța strategică în regiune a Crimeei, ci elementele care țin de istorie au stat la baza deciziei de anexare. Consider că am făcut ce trebuie și nu regret nimic", a afimat Putin în documentarul difuzat, de postul de televiziune Rossia 1, cu ocazia aniversării a 15 ani de când a preluat puterea.

Pe de altă parte, președintele rus a precizat că sancțiunile impuse Moscovei, după anexare, au urmărit blocarea progresului înregistrat de Rusia, ca putere globală. Putin a condamnat sancțiunile impuse de Statele Unite și Uniunea Europeană.

"Am fost martorii încercărilor de descurajare a Rusiei, de-a lungul istoriei, în plan politic. Nu este nimic nou. Liderilor occidentali le-ar plăcea să ne vadă implorând", a mai spus Putin.

Crimeea a fost administrată ca parte integrantă a Rusiei, în cadrul Uniunii Sovietice, până când a fost cedată Ucrainei în 1954. Peninsula asigură baza Flotei Mării Negre a Rusie. Anexarea Crimeei, în urma referendumului din 16 martie 2014, când majoritatea vorbitoare de limbă rusă a votat pentru independenţa de Ucraina, a fost catalogat-o drept o lovitură de stat și un act neconstituțional. Totodată, decizia președintelui de atunci, Viktor Ianukovici, de a amâna semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană a stârnit furia oamenilor, care a culminat cu proteste de stradă.

A urmat deplasarea separatiștilor pro-ruși spre est (unde majoritatea populației este vorbitoare de limbă rusă), care a declanșat luptele între armata ucraineană și rebelii pro-ruși, bilanțul victimelor depășind 6.000 de morți.
 
 
 

 

Mai multe articole despre:
Rusia sancţiuni Vladimir Putin anexare Crimeea